Protest după moarte: românul care a decedat într-un penitenciar italian ajunge la Parlament

Maşina mortuară care transportă corpul neînsufleţit al lui Virgil Cristian Pop, decedat într-un penitenciar italian în urma a 50 de zile de greva foamei, ar putea opri mâine, în semn de protest, în faţa Palatului Parlamentului

Repatrierea corpului românului Virgil Cristian Pop - care a murit într-o puşcărie din Italia după ce nimeni nu a intervenit cât a făcut greva foamei - a fost făcută din mila a trei oameni de afaceri români din Italia, în ciuda promisiunilor autorităţilor române de a se implica. Din acest motiv, în semn de protest, maşina mortuară care transportă corpul lui Pop ar putea opri, mâine dimineaţă, când ajunge la Bucureşti, câteva minute, în faţa Palatului Parlamentului. Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, care s-a ocupat de caz şi a iniţiat protestul, a transmis, pentru EVZ, că prin gestul de la Parlament încearcă "atragerea atenţiei ONG-urilor, a societăţii civile, a opiniei publice asupra situaţiei în care se află unii români din Italia". "Să vedem dacă putem opri. Sperăm să ni se alăture şi alţii, că maşina nu poate sta mult", a spus Terteleac. "Când cazul a fost în atenţia autorităţilor, au existat promisiuni că se vor implica şi vor rezolva cu repatrierea, dar nu s-a făcut nimic. Trei oameni de afaceri au strând 3000 de euro, ca să fie adus acasă", a adăugat acesta, cu privire la situaţia lui Pop. "Abandonat la morgă" Într-un comunicat transmis din Italia, Terteleac detaliază motivele protestului şi urmările cazului lui Virgil Cristian Pop, despre care "Evenimentul zilei" a publicat detalii în exclusivitate încă din luna mai: "Cazul lui Virgil Pop a dus la schimbarea consulului de la Catania şi la o serie de declaraţii ale ministrului de Externe, Andrei Marga. După cazul Crulic, care a marcat un cutremur în diplomaţia românească, ne-am fi aşteptat ca autorităţile române să se mobilizeze pentru aflarea adevărului în acest caz şi sprijinirea familiei în aceste momente grele. Nu s-a întâmplat nimic. Virgil Pop a fost abandonat la morga spitalului din Lecce, iar ancheta promisă de autorităţile italiene şi române nici măcar nu a început", transmit românii din Italia. "Nimeni nu s-a mai interesat de el" În acelaşi comunicat, se face referire că nu este aplicată legea 78/2011, "care prevede, la articolul 15, că Ministerul Afacerilor Externe va putea utiliza taxele de urgenţă aferente serviciilor prestate şi pentru "plata cheltuielilor de repatriere a cetăţenilor români, decedaţi pe teritoriul statelor de reşedinţă, pentru care familia nu poate suporta costurile de repatriere şi nu există posibilitatea înhumării sau incinerării în statul în care a survenit decesul"". Virgil Cristian Pop va fi înmormântat la Iveşti, Galaţi, localitatea sa de origine. Singurele rude pe care la mai are în viaţă sunt o mătuşă din localitate şi un frate vitreg, Ştefan Assael, care se află şi el în arest la domiciliu în Italia. Fratele a explicat, în luna mai, pentru EVZ, că Virgil Pop a intrat în greva foamei care i-a adus sfârşitul pentru că nu considera dreaptă pedeapsa de 18 ani de închisoare pe care o primise pentru o serie de furturi. "După cazul Crulic, ne-am fi aşteptat la o minimă atenţie faţă de acest caz la fel de sensibil. Dar în realitate, după declaraţiile de presă făcute de mai multe personaje, nu s-a mai întâmplat nimic. Am asistat la declaraţii din partea aşa-zişilor reprezentanţi ai românilor din diaspora - senatorul Viorel Badea sau deputatul William Brînză -, ale ministrului Andrei Marga, am asistat la retragerea consulului de la Catania (Adriana Elena Moţa, pe motiv că nu ştia limba italiană), toate doar acţiuni populiste, pentru că după  câteva zile acest caz a fost uitat. Nimeni nu s-a mai interesat de el(...)", se arată în comunicatul românilor din Italia. CITIŢI ŞI:

  • Ciudata poveste a cazului Crulic 2
  • Cazul Crulic 2: Ultimele scrisori ale românului mort în puşcărie în Italia