Sindicatul Automobile Dacia a anunţat pentru data de 5 martie un miting de protest, la care ar putea lua parte peste 10.000 de oameni.
"Consiliul Sindicatului Automobile Dacia va organiza o adunare publică pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor din Mioveni, în data de 5 martie 2014, între orele 13,00 şi 14,00. La adunarea populară vor participa peste 10.000 de membri ai sindicatului", se arată într-un comunicat semnat de liderul sindical Nicolae Pavelescu. Ce pretenţii au sindicaliştii Sindicaliştii acuză lipsa măsurilor concrete de sprijinire a industriei auto. Concret, aceştia sunt împotriva amânării execuţiei tronsonului de autostradă Piteşti - Sibiu, informează Agerpres. Tronsonul de autostradă Piteşti - Sibiu este considerat ca fiind de "importanţă deosebită pentru SC Automobile Dacia, pentru furnizorii săi şi pentru România". Sindicaliştii cer şi suplimentarea tichetelor pentru programul Rabla. Totodată, muncitorii de la Mioveni vor protesta faţă de nerespectarea promisiunilor guvernanţilor cu privire la modificarea legislaţiei muncii.