Aproape 300 de portuari, agenți economici și angajați, au protestat, din nou, cerând ministerului Transporturilor demiterea conducerii Administrației Portului Constanța. Revolta lor a fost “amplificată” și de ultima decizie a Tribunalului Constanța, de suspendarea a patru membri ai Consiliului de Administrație al portului pe motiv că au fost numiți ilegal.
Protestarii acuză că membrii Consiliului de Administrației ai Portului Constanța au fost desemnați llegal, prin ocolirea Ordonanței 109/2011 privind guvernanța corporativă. “Pe de o se protejează cu Ordonanța 109 și se lipesc de scaune, iar pe de altă parte interesul politic înlătură caracterul obligatoriu al condițiilor de eligibilitate prevăzute de Ordonanță. Și numesc așa, după cum vor unii și după ce fel de interese au”, susține președintele Federației Naționale a Sindicatelor Portuare (FNSP), Mircea Burlacu.
Liderul sindical spune că unii dintre membrii CA din port, între care și un reprezentant al primăriei Constanța, au fost numiți de fosta administrație locală, “din interese pur politice și de grup”, iar alții sunt din zona ministerului Transporturilor „dar cu mare adiacență la grupul de la Constanța”. Managerul Administrației Portului Constanța ar avea un salariu de 4000 de euro, iar membri CA primesc o indemnizații de 900 de euro pe lună. “Este inexplicabilă tegiversarea demisiei acestor indivizi, deși există rapoartele Corpului de Control și ale Comisiei parlamentare care spun la unison, management defectuos și abuz în serviciu. Iar documentele sunt deja la DNA”, argumentează Mircea Burlacu.
Reprezentantul agenților economici, Ștefan Muntoiu, avertizează că protestele vor continua “până când domnii care țin frâiele acestei țări vor găsi de cuviință să schimbe acest grup de natură delictuală de la Constanța”. Portul Constanța are nevoie de profesioniști care să facă ordine în problemele nerezolvate de trei ani, contracte de închiriere, tarife portuare, subconcesiuni, masterplanul portului Constanța. “Toate, lăsate de izbeliște într-un port care este centru economic de interes strategic, ce aduce taxe imense la bugetul local și național”. Protestarii subliniază că nu vor anularea Master Planului portului, “ci vrem unul corect, la nivel european, nu afaceri imobiliare pentru grupări penale”.
Suspendarea de către instanță a celor patru membri ai CA riscă să ducă la anularea tuturor hotărârilor luate în ultimii patru ani de conducerea portului Constanța. “Sunt hotărâri în care s-a demarat Master Planul, pilotajul și remorcajul, s-au decis creșteri de tarife portuare pentru operatori, s-au numit fel de fel de directori”, explică Ștefan Muntoiu. El nu știe cine are interes să mențină actuala conducere. “Însă la o simplă vizualizare a cheltuielilor, se poate vedea unde ajung fondurile, cum se căpușează în port. Sunt aceleași firme de pe vremea lui Radu Mazăre. El a plecat dar și-a lăsat oamenii.E o infrastructură care își continuă drumul, nestingherită".