Un tânăr de 27 de ani a fost reţinut ieri după-amiază de poliţiştii comunitari în timp ce alerga gol-puşcă în Piaţa Victoriei.
Cătălin S. le-a spus poliţiştilor că a hotărât să protesteze dezbrăcat pentru că nu e de accord cu religia în care fusese botezat.
“El nu este pentru prima dată în vizorul agenţilor, fiind sancţionat şi în luna septembrie a acestui an pentru că a făcut scandal la Primărie şi a intrat în cabinetul primarului, ca să i se clarifice situaţia privind data naşterii pe care o are înscrisă în acte”, a declarat Daniela Seracin, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Comunitare Timişoara.
Tânărul locuieşte într-un cămin de nefamilişti, a făcut box la Bucureşti şi a fost plecat în Franţa pentru o perioadă de timp.