Protest faţă de taxa de pescuit a Consiliului Judeţean Tulcea

Peste 100 de pescari autorizaţi din Delta Dunării au protestat, astazi, la Jurilovca faţă de decizia Consiliului Judeţean Tulcea care le impune taxa de pescuit pentru "valorificarea resurselor acvatice pentru persoane fizice" de câte 2500 lei/an .

La întâlnirea la care au participat preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon, guvernatorul Deltei Dunării Grigore Baboianu, preşedintele Agenţiei Naţioanale de Pescuit şi Acvacultură Sorin Mănăilă şi comisari ai Gărzii de Mediu  Tulcea, pescarii au acuzat autorităţile judeţene că hotărarea din 17 decembrie 2010 a fost luată fără consultarea lor.

"Cum puteţi să puneţi asemenea taxă când eu în cinci luni am câştigat 980 lei şi dumneavoastră imi cereţi mie 2500, Căpitania îmi cere încă 1700 şi eu mai trebuie să muncesc încă un an pentru asta. Ce fac cu copiii, cu familia, nu avem unelte, nu avem ambarcaţiuni rapide cum au braconierii, eu cu ce pescuiesc?", l-a întrerupt pescarul Serioja Pestriţu pe preşedintele CJ Tulcea. Tarhon încerca să le explice că "peştele, ca şi lemnul, minereul, petrolul, aurul este proprietatea statului, al nostru al tuturor şi un bun al statului nu poate să şi-l insuşească nimeni fără să plătească o taxă".

Tarhon  a adus în sprijinul afirmaţiilor sale Ordonanţa de Urgenţă 127/2010 conform căreia "contravaloarea peştelui se constituie venit la bugetele locale, 50% la Consiliul Judeţean şi 50% la Consiliul Local".

Protestul a luat amploare, pescarii au cerut ca taxa să le fie percepută în funcţie de venitul lor anual, "nu după o taxă fixă stabilită aiurea". Oricum, plătesc o mulţime de taxe şi impozite la autorităţile centrale, judeţene şi locale. "Cum ne sprijină pe noi statul, ce facilităţi şi reduceri ne-a creat în activitatea pe care o desfăşurăm, ne-a subvenţionat combustibilul, a facilitat acordarea unor subvenţii pe perioada prohibiţei, ştie cineva că perioada de pescuit pe lacul Razim este de doar şase luni?", s-a revoltat Cătălin Balaban, preşedintele Asociaţiei Grupului de Producători  Piscicoli Razim.

La randul său, Simion Nazar a explicat cum le este interzis pescuitul în anumite zone, deşi deţin autorizaţii. "Suntem goniţi de acolo. «Plecaţi că vine domnul procuror cutare sau domnul senator sau parlamentar». Ăştia nu mai  plătesc  taxe?" În final, peşedintele CJ Tulcea a acceptat o rediscutare a hotărarii privind instituirea taxei de 2500 lei. "Ce am făcut se poate desface, facem o consultare a populaţiei de pescari datorită faptului că au fost neliniştiţi, nemulţumiţi şi putem să spunem că informaţiile pe care le-am avut iniţial la dispoziţie nu sunt conforme cu realitatea şi dacă ele vor contrazice datele iniţiale, putem şi noi să revenim atata timp cât prima tranşă era încasată abia la 30 iunie"

Preşedintele CJ Tulcea  şi guvernatorul Deltei Dunării i-au convins însă pe pescari că singura modalitate de rezolvare a problemei pescuitului şi a valorificării peştelui este Bursa de Peşte din Tulcea. Lucrările vor începe în martie şi se vor finaliza la mijlocul anului 2012.

Până atunci însă, conform noilor normative, "peştele din barcă se duce la punctul de debarcare unde se înregistrează în prezenţa unui reprezentant al primăriei şi a unui inspector al Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării. De aici, peştele este dus la un un centru de primă vanzare unde vor veni cumpărătorii să negocieze preţul".