La cumpăna anilor ’50-’60 ai secolului trecut, un lucrător ceferist a observat că fiica sa poartă lucruri scumpe şi face cheltuieli mult peste venitul ei de funcţionară sau dactilografă.
Urmărind-o, a descoperit că se prostituează într-o casă de rendez-vous clandestină, aflând şi modul în care se poate pătrunde acolo. Clientul trecea mai întâi pe la un debit de tutun din apropierea casei de întâlnire, dădea o bancnotă de o sută de lei vânzătoarei pentru care primea un pachet de ţigări „Virginia” valorând patru lei. Dunga care lega celofanul protector al pachetului era desfăcută şi relipită într-un fel anume. Cu pachetul plătit de 25 de ori, clientul suna la uşa unui apartament de la etajul cinci sau şase al unui bloc. După ce îl depunea în mâinile matroanei, era poftit să ia loc în vestibul unde i se aducea un album cu fotografii spre a-şi alege fata cu care avea să se retragă într-una din odăile apartamentului.
Ceferistul a trecut prin toate aceste etape, inclusiv albumul pe care s-a prefăcut că-l răsfoieşte, oprindu-se apoi la o poză. Matroana, nebănuind că-l are în faţă pe tatăl femeii din fotografie, l-a introdus într-o cameră, ducându-se apoi după ea. Intrând în odaia în care trebuia să o aştepte, ceferistul a deschis fereastra cu aerul că se uită pe geam. În clipa în care fiica sa a pătruns în încăpere, a luat-o în braţe cu o mişcare fulgerătoare şi a zvârlit-o pe geam. A urmat un proces cu uşile închise, după obiceiul vremurilor, nepomenit în niciun ziar. Episodul a făcut luni în şir ocolul oral al Bucureştiului, perceput ca o severă lecţie morală.
Pe Splaiul Dâmboviţei, paralel cu Tribunalul, se află un bloc interbelic de două etaje având la parter un local care după prăbuşirea regimului comunist şi-a schimbat de mai multe ori numele şi proprietarii. La sfârşitul anilor ’50 funcţiona acolo restaurantul „Ciocârlia”, local de mâna a doua cu orchestră, reputat pentru grătarul său. În 1960 sau ’61 a fost închis multă vreme, pretextându-se o renovare, însă lumea şoptea că altul fusese motivul închiderii: nişte crime săvârşite sub acoperişul său.
Două tinere atrăgătoare acostau un contabil sosit din provincie să încaseze de la bancă salariile angajaţilor vreunui şantier; suma variind între 50 şi 100 de mii de lei. După ce intrau în vorbă cu el, femeile îi propuneau să meargă la un restaurant, „Ciocârlia”, aflat în apropiere. La sfârşitul mesei, chelnerul încărca ostentativ nota de plată: dacă se băuseră două sticle de vin, el trecea cinci, adăugând lucruri care nu fuseseră consumate. Casierul protesta, ospătarul îşi susţinea cu impertinenţă versiunea, femeile tăceau... Clientul cerea să vină responsabilul restaurantului. Chelnerul împărtăşea bucuros ideea arbitrajului şi îl conducea pe casier în biroul acestuia, unde era suprimat. Hainele îi erau apoi arse, trupul ciopârţit, iar carnea – se zvonea –, amestecată în tocătura de sarmale, chiftele şi mititei, motiv pentru care, după redeschiderea restaurantului, ani în şir nu i-au mai călcat pragul decât neştiutorii. Ucigaşii fuseseră descoperiţi întâmplător. Miliţia economică fila un contabil sau casier bănuit că măsluieşte statele de plată. Urmăritorii îl văzuseră intrând la „Ciocârlia” însoţit de două femei şi-l aşteptau să iasă, însă orele treceau, plecaseră ultimii clienţi ai localului, apoi personalul, iar omul lor nu mai apărea de parcă intrase în pământ.