Brazilianul Maicon, pe care Steaua l-a aruncat pentru a-l aduce pe Tatu, a semnat cu Şahtior Donţek.
Maicon n-a fost oprit la Steaua, dar a ajuns la o formaţie care evoluează constant în grupele Ligii Campionilor: Şahtior Donţek, formaţia lui Mircea Lucescu şi a lui Răzvan Raţ. Maicon a plecat liber de contract de la Volin Luţk, grupare pentru care a marcat o căruţă de goluri, semnând un contract valabil pe trei sezoane cu "minerii". În returul sezonului 2011-2012, sud-americanul a îmbrăcat tricoul Stelei, dar "militarii" au considerat că suma cerută pentru un transfer definitiv, 800.000 de euro, este prea mare.