Raluca Prună, ministrul Justiţiei a trimis propunerea ce vizează reînvestirea Laurei Codruţa Kovesi pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al DNA, potrivit declaraţiilor unor surse oficiale.
Propunerea a fost trimisă în data de 29 februarie la CSM şi înregistrată la instituţia care urmează să dea avizul consultativ în acest caz, spun aceleaşi surse. Cererea de învestire a Laurei Codruţa Kovesi ca fi trimisă ulterior preşedintelui Klaus Iohannis, care va stabili dacp aceasta va fi numită în funcţia de procuror şef al DNA, în al doilea mandat.
"Pentru toţi cei care spun că nu am respectat procedura, îi invit să se uite la ultimele proceduri, la cele de acum trei ani şi să îmi spună dacă am încălcat procedura. Cu privire la reînvestire, există în lege. Ca jurist şi ca ministru sunt responsabilă şi asigur pe toată lumea că nu se încalcă nicio lege. Eu nu înţeleg săă intru într-o dezbatere politică într-o chestiune are este foarte importantă. Sunt dezamăgită de unii politiceni că duc această discuţie în aceşti termeni", a declarat ministrul Justiţiei, Raluca Prună.
Ministrul Justiţiei Raluca Prună a anunţat săptămâna trecută, la şedinţa de bilanţ a DNA, că îşi asumă propunerea de reînvestire a Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit MEDIAFAX.