Propaganda lui Putin turbează că pierde Moldova în favoarea UE. Un nou atac a fost dezlănțuit de propagandiștii Kremlinului și ajutoarele lor de la Chișinău.
Principala linie de atac contra integrării europene a Republicii Moldova o reprezintă, pentru propaganda Kremlinului, durata negocierilor.
Pornind de la o declarație a șefului delegației Comisiei Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, publicația EurAsia Daily scrie că Republica Moldova va fi ținută multă vreme în anticamera UE și că fondurile europene fac rău țării.
Cum citește propaganda lui Putin declarația lui Mazeiks
Janis Mazeiks declarase, într-o emisiune a TV8, că Uniunea Europeană este gata să accelereze verificarea îndeplinirii de către Republica Moldova a condițiilor necesare aderării, dar că nu va renunța la controlarea amănunțită a implementării tuturor pașinlor necesari.
„Depinde de sensul cuvântului „accelerat”. Ceea ce au realizat Ucraina și Moldova în doi ani poate fi numit deja progres accelerat. Obținerea statutului de candidat și începerea negocierilor au avut loc în timp record. Același lucru este valabil și pentru screening (verificarea legislației - n. red.), Comisia Europeană este gata să avanseze cu aceasta într-un ritm accelerat. Dar dacă, vorbind despre integrarea accelerată în UE, se presupune că unele criterii „mai puțin importante” sunt eliminate, o astfel de opțiune accelerată nu poate exista. Din moment ce țara se pregătește pentru toate obligațiile și drepturile statelor membre UE. Nu vor fi concesii”, a spus Mazeiks.
Iar propaganda Kremlinului a decis să le explice cetățenilor moldoveni ce înseamnă „a accelera” din declarația celui pe care îl numesc Janis-cu-două-fețe (joc de cuvinte cu Ianus, zeul roman cu două chipuri, de la care avem denumirea lunii ianuarie - n.red.). Și de aici urmează un adevărat delir:
„Tradus din bruxelleză în rusa obișnuită, aceste cuvinte înseamnă aproximativ așa: logodna nu înseamnă căsătorie, UE nu e de cauciuc, voi sunteți inutili, și cu șeful Parlamentului Republicii Moldova, Igor fără patronimul Grosu - lapte, Mongolia va adera în 2050. Poate...”, scrie EurAsia Daily.
Conducerea Republicii Moldova, ținta atacului
Atacul la aderarea Republicii Moldova la UE continuă cu citate din jurnalistul moldo-rus Valeri Demidețchi (TASS). Acesta susține că „împrumuturile și granturile occidentale sunt dăunătoare țării, deoarece acești bani, inclusiv asistența gratuită, sunt eliberați în anumite condiții care sunt adesea nefavorabile, dar autoritățile preferă să ia aceste fonduri”.
Propaganda își continuă atacul la actuala conducere a Republicii Moldova, pe care o acuză de corupție. „De ce este profitabil pentru ei să ia împrumuturi occidentale? Pentru că unii le distribuie, iar alții le restituie. Noi, cei care dăm, nu avem nimic de-a face cu distribuirea și îndesarea banilor în buzunare”, a mai spus Valeri Demidețchi.
„Adică vom da aproape cât luăm. Nimeni nu acordă atenție acestui lucru, dar cade asupra nepoților, strănepoților noștri și așa mai departe. Acest lucru va îngreuna dezvoltarea Moldovei în viitor, pentru că totul va trebui să fie dat înapoi”, mai susține propaganda Kremlinului.
Propaganda Kremlinului și adevărata sa problemă
În cele ce urmează, Valeri Demidețchi își arată și adevăratul motiv al supărării: că Republica Moldova nu mai cumpără gaze din Rusia.
„Brânza gratuită se găsește doar în cursele de șoareci. Nimeni, nicăieri, nu dă bani pentru nimic. Peste tot se dau bani in anumite conditii. Daca nu ti s-a cerut un procent, atunci ti s-a cerut o altă conditie. Cel mai simplu exemplu: BERD acordă Moldovei un împrumut de 300 de milioane de euro pentru achiziționarea de gaze, dar cere să nu-l cumpere de la Gazprom”, spune jurnalistul.
„Adică, se dovedește că au cumpărat gaz de la Gazprom la un preț mic, dar ne-au dat un împrumut și ne vor vinde același gaz pe care l-au cumpărat de la ruși la preț dublu. Asta e tot. Tot programul. Nu trebuie să cauți departe”, a mai susținut Demidețchi.