Încă un jucător în Scandalul de la Colentina. După ce pacienții au sărit în apărarea medicilor Ionuț Gobej, Lelia Iliescu și Dorin Bică, cei care au ieșit public și au avut curajul să spună adevărul despre tertipurile la care apelează noul management al spitalului, colegii de breaslă se alătură și ei luptei. Reprezentanții Sindicatului Promedica au dat publicității un mesaj prin care atrag atenția autorităților că medicii au drepturi și că acestea trebuie respectate.
„Încurajăm performanţa clinică şi managerială printr-o reală educaţie medicală continuă, luptăm pentru stoparea exodului personalului medical în ansamblul lui, susţinem întoarcerea medicilor români din străinătate, ne opunem abuzurilor şi nedreptăţilor, deopotrivă ilegale şi imorale”, se arată în comunicatul PROMEDICA.
Sindicaliștii explică și că este nevoie de o lege clară a Sănătății, astfel încât drepturile medicilor să fie respectate.
„Toate acestea nu se pot realiza în absenţa voinţei politice de a reconfigura întreagă legislaţie ce vizează sistemul sanitar, astfel încât să avem venituri în acord cu responsabilitatea fără precedent şi fără egal a actului medical, o reală flexibilizare a programului de muncă al personalului medical, o normare a muncii corectă şi motivantă, prevederi clare şi pozitive în ce priveşte orele suplimentare şi plata acestora, o lege europeană a malpraxisului medical, o lege a Sănătăţii modernă şi eficientă şi în final o lege a personalului medical care să schimbe întreagă paradigmă actuală a sistemului”, arată documentul citat.
Sindicaliștii atrag atenția neregulile care se petrec la Spitalul Colentina pot oricând să se repete și în alte spitale.
„În absenţa celor de mai sus, era doar o problema de timp până când probleme de genul celor întâmplate recent la Spitalul Clinic Colentina din Capitală să iasă la suprafaţă. Un spital unde medici entuziaşti şi performanţi, beneficiind de un management orientat spre eficientă şi progres, au revenit în România pentru a trata pacienţi români, inversând fluxul tradiţional al exodului vestic, alături de colegi dispuşi să li se alăture şi care încă nu apucaseră să plece. Controversele generate de veniturile salariale mici, de lipsa personalului, de plata sau neplata orelor suplimentare, de programul de lucru, etc – prezentate în lumini şi umbre, cel mai frecvent din perspectiva dezavantajoasă curentului progresist şi vizionar – au dus la conflicte majore care afectează imaginea medicului, eficiența unei întregi unităţi medicale şi descurajează performanţă şi excelenţă clinico-chirurgicală, periclitând şansele unui viitor eficient şi coerent. Într-o avalanşa de acuzaţii, de ofensive şi contraofensive mediatice şi de orgolii se uită prea ades faptul că scopul prim şi ultim al fiecărui demers medical, legal, financiar şi organizaţional sunt sau trebuie obligatoriu să fie şi să rămână: sănătatea, viaţă salvată, Binele pacientului nostru, că drept inalienabil al fiinţei umane”, mai arată PROMEDICA.