Persoanele interesate din Alba Iulia sunt invitate să se înscrie în proiectul MICESA pentru a beneficia de cursuri gratuite de formare profesională, consultanţă şi sprijin financiar de 25.000 de euro.
Serviciile furnizate de proiectul "Măsuri Integrate de Combatere a Excluziunii Sociale în comunităţile marginalizate din Municipiul Alba Iulia" - MICESA sunt integrate, ceea ce înseamnă că ating aspecte esenţiale care ţin de sfera socială, profesională, medicală, educaţională, juridică etc.
Proiectul MICESA este derulat de Municipiul Alba Iulia, în parteneriat cu DAD EXPERTISE SRL, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, Colegiul Tehnic Dorin Pavel Alba Iulia, FNTM, Fundaţia PAEM Alba şi Filiala de Cruce Roşie a judeţului Alba. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capitalul Uman (POCU) 2014-2020.
Proiectul vizează 600 de persoane din trei comunităţi marginalizate ale oraşului: "Chicago" (blocurile V5 şi V6), "Goldiş" (blocurile 6BCD, 7BCD, 8 BCD) şi "Pâclişa" (str. Alunului nr. 1-20, str. Coastei, str. Mierlei, str. Rariştei, str. Văii, str. Carpenului - imobil 141 A-E, interval intersecţie imobile 132, 153 - capăt stradă imobil 162). Sunt comunităţi aflate în risc de sărăcie şi excluziune social, se arată într-un comunicat de presă.
Serviciile furnizate în cadrul proiectului MICESA sunt integrate, ceea ce înseamnă că ating aspecte esenţiale care ţin de sfera socială, profesională, medicală, educaţională, juridică etc. Altfel spus, vor avea ca scop creşterea accesului la educaţie, servicii medicale şi sociale, piaţa muncii, la asistenţă juridică pentru reglementarea actelor, la îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, respectiv susţinerea antreprenoriatului. Conjugate, aceste măsuri vor avea ca rezultat schimbarea modului de viaţă pentru zeci de familii din comunităţile amintite.
Cine are acces la serviciile gratuite ale proiectului?
Beneficiarii trebuie să îndeplinească câteva condiţii obligatorii: să aibă domiciliul/să locuiască în comunităţile amintite; să fie în risc de sărăcie şi excluziune socială.
În derulare sunt şi sesiunile de informare şi consiliere profesională, în urma cărora benficiarii sunt îndrumaţi spre unul dintre cursurile de formare profesională organizate gratuit prin proiect: - măcelar - îngrijitor bătrâni la domiciliu - bucătar - lucrător în comerţ - agent de curăţenie - agent de securitate - tâmplar universal - lucrător finisor pentru construcţii - operator maşini unelte cu comandă numerică - croitor îmbrăcăminte
Prin participarea la programele de formare profesională, finalizate cu diplome de calificare ANC (Autoritatea Naţională pentru Calificări), beneficiarii îşi cresc abilităţile şi competenţele profesionale. Pe termen lung, măsura va creşte atât nivelul de trai al persoanelor calificate, cât şi al membrilor familiilor acestora şi implicit al comunităţilor din care fac parte.
O componentă importantă a proiectului este cea de antreprenoriat. Acţiunile de consiliere şi asistenţă antreprenorială vor fi particularizate pe nevoile celor care intenţionează să realizeze activităţi independente. Prin proiect se vor înfiinţa cel puţin 15 structuri economice, ai căror beneficiari vor fi tot persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile amintite. Măsura va implica înfiinţarea de noi locuri de muncă, dar şi asigurarea unor venituri stabile şi mai bune.
În urma participării la programul de formare FNTM "Iniţiere în Competenţe antreprenoriale" acreditat ANC şi la sesiunile de consultanţă/consiliere, persoanele interesate se pot înscrie la concursul de planuri de afaceri, în vederea obţinerii unei finanţări nerambursabile de 25.000 de euro pentru dezvoltarea unei activităţi independente.
Proiectul "Măsuri Integrate de Combatere a Excluziunii Sociale în comunităţile marginalizate din Municipiul Alba Iulia - MICESA", cu o durată de 36 de luni, este derulat de Primăria Municipiului Alba Iulia, în parteneriat cu: DAD EXPERTISE S.R.L, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, Colegiul Tehnic "Dorin Pavel" Alba Iulia, Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri, Fundaţia PAEM Alba, Filiala de Cruce Roşie a Judeţului Alba.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capitalul Uman (POCU) 2014-2020.