Proiectele europene trec pe finanţări de la buget

Proiectele UE nu vor fi oprite, ci finanţate în continuare de la bugetul de stat, urmând ca statul să trimită cererile de rambursare către Comisia Europeană, după verificări suplimentare.

Decizia privind finanţarea de la buget a proiectelor europene a fost anunţată ieri de către premierul Emil Boc, la o zi după ce preşedintele Traian Băsescu a cerut guvernului să înceteze să mai trimită facturi la decontare la Bruxelles, mai puţin pe agricultură. "Toate investiţiile merg mai departe, nicio investiţie nu se opreşte în România, indiferent că este pe bani bugetari sau pe fonduri europene, plăţile în acest moment se efectuează de la bugetul de stat. Potrivit practicii europene, se trimit facturi la Bruxelles pentru a se recupera partea care reprezintă contribuţia UE. Noi mergem în continuare cu plata facturilor de la bugetul de stat şi doar temporar şi voluntar am decis, până la verificări suplimentare, să nu înaintăm facturi la UE, pentru a evita riscul pierderii banilor europeni. Dacă UE, după ce am înaintat factura, vine şi găseşte probleme la licitaţii în România, pierdem banii. Dacă noi corectăm în ţară înainte de a trimite factura, banii nu se pierd, rămân în România şi pot fi utilizaţi pentru alte proiecte", a declarat ieri, premierul.

Buba, sistemul de achiziţii publice

Intervenţia preşedintelui Băsescu a venit în aceeaşi zi în care Comisia Europeană a făcut public raportul privind Mecanimsul de Cooperare şi Verificare, document în cadrul căruia se menţionau, printre altele, şi probleme legate de sistemul de achiziţii publice. De altfel, cu puţin timp în urmă, Bruxelles-ul a decis să sisteze plăţile în cadrul uneia din axele Programului Operaţional Regional, în urma unor nereguli constatate, printre care şi cele care vizau sistemul achiziţiilor publice.

Tot ieri au fost convocaţi la Palatul Victoria şefii autorităţilor de management din ministere care derulează programele cu fonduri europene, dar şi unii miniştri."În caz de licitaţii incorecte să fie sancţionate autorităţile care le-au organizat prin acele corecţii financiare, iar cei care au făcut lucrurile corect să meargă mai departe şi să poată primi rambursările aferente. Nu se opreşte lucrarea de infrastructură, ea merge mai departe, trebuie doar să ne asigurăm de corectitudinea ei", le-a spus celor prezenţi şeful Guvernului, citat de Agerpres.

Mai multe detalii, citiţi pe www.capital.ro.