Proiectele din fonduri UE nu vor fi oprite. Guvernul va face plăţile

Proiectele UE nu vor fi oprite, ci finanţate în continuare de la bugetul de stat, urmând ca statul să trimită, ulterior, cererile de rambursare către Comisia Europeană, după verificări suplimentare, a declarat premierul Emil Boc.

"Toate investiţiile merg mai departe, nicio investiţie nu se opreşte în România, indiferent că este pe bani bugetari sau pe fonduri europene, plăţile în acest moment se efectuează de la bugetul de stat. Potrivit practicii europene, se trimit facturi la Bruxelles pentru a se recupera partea care reprezintă contribuţia Uniunii Europene.

Noi mergem în continuare cu plata facturilor de la bugetul de stat şi doar temporar şi voluntar am decis, până la verificări suplimentare, să nu înaintăm facturi la UE, pentru a evita riscul pierderii banilor europeni.

Dacă Uniunea Europeană, după ce am înaintat factura, vine şi găseşte probleme la licitaţii în România, pierdem banii. Dacă noi corectăm în ţară înainte de a trimite factura, banii nu se pierd, rămân în România şi pot fi utilizaţi pentru alte proiecte", a declarat astăzi, primul ministru, într-o conferinţă de presă. Citiţi mai multe pe capital.ro.