”Programele speciale au fost concepute astfel încât televiziunea publică să asigure, conform misiunii sale, informarea promptă, completă şi echidistantă a telespectatorilor, într-o zi de o importanţă majoră pentru viitorul României”, au transmis reprezentanţii TVR.
52 de echipe de jurnalişti vor transmite de pe teren, începând cu ora 7.00, informaţii despre desfăşurarea scrutinului în întreaga ţară, precum şi cele mai noi date furnizate de Biroul Electoral Central (BEC). Cele cinci staţii regionale – Cluj, Craiova, Iaşi, Tîrgu Mureş şi Timişoara vor difuza, de asemenea, emisiuni dedicate scrutinului parlamentar.
Votul din diaspora va fi urmărit de corespondenţii permanenţi ai TVR şi de jurnalişti special trimişi de TVR Internaţional în principalele oraşe europene.
O serie de ediţii speciale vor completa oferta editorială a televiziunii publice dedicată zilei alegerilor parlamentare. Între orele 08.00 şi 13.00, la ”Viaţa satului”, Transilvania, Moldova şi Muntenia vor fi prezente în direct, iar studioul din Bucureşti va fi legătura cu echipele TVR aflate la ferme, prin sate şi comune din întreaga ţară.
Vor urma emisiuni speciale reunite sub titlul ”România-portret de ţară” şi prezentate de Cătălin Ştefănescu, Grigore Leşe şi Mircea Dinescu. ”Politică şi delicateţuri”, prezentată de Mircea Dinescu, va începe mai devreme, de la ora 13.00, cu o ediţie specială, iar de la ora 16.00, Grigore Leşe ]i va avea invitaţi pe teologul Radu Preda şi actriţa Maia Morgenstern, dar şi pe Lăutarii din Goicea, Gorj, grupul de lipoveni din Sarichioi, muzicanţii din Maramureşul voievodal şi cvartetul Passione.
De la 18.35, Cătălin Ştefănescu şi invitaţii săi vor discuta despre România contemporană, cu lucrurile bune sau rele ce o definesc. Între invitaţii din studio se vor număra gimnasta Andreea Răducan, regizorul Cristi Puiu, violonistul Alexandru Tomescu şi antropologul Vintilă Mihăilescu.
Rezultatul estimat al votului românilor va fi explicat şi comentat într-o ediţie specială ”Tu votezi România!”, moderată de Emma Zeicescu şi Ionuţ Cristache, de la ora 20.30, alături de jurnalişti, sociologi şi analişti politici. Această ediţie specială se va încheia la ora 01.00.