Programul Tomata 2022. Agricultorii din România pot obține bani mulți mai ușor

foto: flickr.com

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a prezentat marţi programele de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate, iar printre cele mai importante modificări sunt și cele despre Programul Tomata 2022. Agricultorii din România au aflat astfel că vor exista două cicluri de producţie și că a fost alocat un buget de 225 de milioane de lei pentru producţia de legume în spaţii protejate (n.r. - aproximativ 45 de milioane de euro).

Astfel, în ciclul I se vor regăsi doar tomatele, iar în ciclul II este dedicate pentru ardei gras, kapia, castraveți, salată, spanac, ceapă verde și fasole păstăi. Adrian Chesnoiu a susținut că programele de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate au suferit modificări faţă de proiectele publicate la finalul anului trecut.

Este vorba despre perioada şi cantităţile de legume comercializate, în urma propunerilor venite din partea fermierilor. „Am alocat un buget de 225 de milioane de lei pentru producţia de legume în spaţii protejate, aproximativ 45 de milioane de euro, şi avem două cicluri de producţie.

În ciclul I se vor regăsi doar tomatele, pentru că perioada în care vizăm punerea pe piaţă a producţiei din spaţii protejate este una extrem de importantă, ţinând cont de importul tot mai mare de tomate în România.

Iar în ciclul II, legumicultorii vor avea posibilitatea să cultive tomate, dar şi ardei gras şi/sau ardei kapia, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac şi ceapă verde. Ce vreau să menţionez aici?

Modificări pentru cantitățile de legume comercializate

foto: pxhere.com

Este foarte important pentru fermieri să înţeleagă că noi vom veni în actul normativ finalizat cu denumirile ştiinţifice ale respectivelor legume, astfel încât să nu existe situaţii în care dumnealor să fie induşi în eroare”, a declarat ministrul Agriculturii într-o conferinţă de presă.

Cantităţile de legume stabilite pentru comercializare în vederea obţinerii sprijinului în draftul de HG au fost stabilite printr-o metodologie de calcul realizată de Staţiunea de cercetare dezvoltare pentru legumicultură.

Astfel s-a ajuns la următoarele cifre: 5.600 kg de roşii/1.000 mp de solar sau spaţiu protejat, cantitate care a fost ulterior redusă la 3.000 de kg/1000 mp. „Propunerile venite din partea fermierilor vizau pe de o parte cantitatea prevăzută în draftul de HG, iar de cealaltă parte perioada în care se comercializează legumele.

Am ţinut cont de aceste aspecte, iar în noile prevederi avem la Programul Tomata o sumă de 4.000 de euro, 3.000 de euro pentru ciclul I de producţie şi 1.000 de euro pentru ciclul II, astfel încât orice legumicultor care va lua decizia să cultive tomate în spaţii protejate, atât ciclul I, cât şi în ciclul II, să poată încasa această sumă de 4.000 de euro.

A fost redusă cantitatea de comercializare pentru castraveți

Foarte important este faptul că perioada de comercializare pe ciclul II este 15 octombrie – 9 decembrie, faţă de 20 octombrie – 9 decembrie, forma iniţială, iar la ciclul I rămâne 1 martie – 10 iunie, însă cantitatea a fost redusă la 3.000 de kg/1000 mp, de la la 5.600 kg/ 1000 mp, tocmai pentru că am ţinut cont de propunerile fermierilor”, a mai spus Chesnoiu.

Pentru celelalte tipuri de legume a fost stabilită perioada de comercializare între 15 octombrie – 9 decembrie, faţă de 20 octombrie – 9 decembrie. La castraveţi, cantitatea de comercializare a fost redusă la 4.000 kg, iar la salată şi ceapă verde, aşa cum a fost propunerea legumicultorilor, acestea nu vor mai fi comercializate ţinând cont de cantitate, ci de numărul de plante plate sau de bulbi.

La salată vor fi luate în calcul 15.000 de plante, faţă de 1.440 kg iniţial, iar la ceapă verde – 100.000 de bulbi, în loc de 1.000 de kg. În ceea ce priveşte programul de susţinere a usturoiului, sprijinul va fi de 3.000 de euro/ha pentru fiecare beneficiar. Perioada de comercializare a usturoiului a fost fixată între 1 iunie și 21 decembrie.