Programul Rabla ar putea avea dificultăţi în acest an, în premieră, fiind posibil ca o parte din cele 40.000 de maşini incluse în campanie să rămână nevândute, consideră unii specialişti din piata de automobile.
Pentru că nu reuşesc să îşi vândă produsele, o parte dintre jucătorii din piaţa auto au renunţat la program, a declarat preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România, Constantin Stroe.
Programul Rabla ar putea fi, în acest an, un "balon de săpun", umflat de aşteptările producătorilor şi importatorilor de automobile.
Dupa ce, la începutul anului, oficialii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile cereau cu tărie guvernului extinderea programului de la 16.500 de maşini (în 2007) la 100.000 unităţi în 2008, mizând pe experienţa vânzărilor record din piaţa auto de anul trecut, autorităţile au alocat doar 40.000 de maşini.
"Mulţi dintre jucătorii din piaţă au renunţat la cotele alocate, pentru că nu au reuşit să vândă la potenţialul pe care îl estimau. Maşinile au fost redistribuite, Dacia, de pildă, primind 3.400 de maşini în plus", a declarat, pentru DailyBusiness.ro, vicepreşedintele Dacia, Constantin Stroe.
Programul a debutat pe 1 iunie şi durează până pe 12 decembrie, propunandu-şi să includă casarea a 40.000 de automobile mai vechi de 12 ani. Prima etapă a programului Rabla se va desfăşura între 1 iunie şi 25 septembrie, iar a doua, între 1 octombrie şi 12 decembrie.
Statul a alocat 120 milioane lei (circa 33 mil. euro) sub formă de prime de casare (câte 3.000 de lei pentru fiecare automobil vechi predat). Prin Programul Rabla au fost scoase din circulaţie 46.161 de maşini din 2005 şi până în prezent, dintre care 16.444 automobile - anul trecut.
Sursa:DailyBusiness