Administraţia Fondului pentru Mediu a anunțat închiderea unei noi etape de evaluare și validare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice în Programul "Rabla 2014".
În această etapă, au fost analizate un număr de 278 dosare depuse de persoane juridice si instituții publice. Din acestea, 108 dosare au fost acceptate pentru 174 autovehicule și 170 dosare au fost respinse. Totodată, în Comitetul de avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu au fost acceptate şi 17 contestații pentru 44 autovehicule.
Lista persoanelor juridice şi a instituţiilor publice, care au fost acceptate şi respinse în program, este publicată pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secțiunea aferentă programului.
Persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost acceptate în program se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto care au fost validaţi în Programul "Rabla 2014".
Persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost respinse au posibilitatea să depună contestaţii începând de vineri, 12.09.2014, în termen de 5 zile. De asemenea, acestea pot depune un nou dosar de acceptare, la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, până la data de 30 septembrie 2014.
Până în prezent, la registratura Administraţiei Fondului pentru Mediu a fost înregistrat un număr total de 2.179 dosare.
Prin Programul "Rabla", Administraţia Fondului pentru Mediu a emis 3.000 de tichete pentru persoanele juridice şi instituţiile publice.
În cele cinci etape anterioare de evaluare și validare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice în Programul "Rabla 2014" au fost analizate în total 1.529 dosare dintre care 548 de dosare au fost acceptate pentru 2.092 autovehicule şi 981 dosare au fost respinse.
Pentru stimularea achiziționării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6; achiziționarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100g/km; achiziționarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.
La achiziționarea unui autovehicul de acest tip, se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri.
În 2013, în cadrul Programului Rabla pentru persoane juridice, când au fost alocate tot 3.000 de tichete, au fost distribuite 1.670 dintre acestea. Cele mai multe au fost solicitate şi obţinute de Poşta Română - 132 (858.000 de lei) şi Ministerul Afacerilor Interne - 105 (682.500 de lei).