Guvernul va aloca în acest an 50 de milioane de lei pentru programul Prima Maşină, program de stimulare a cumpărării de autoturisme noi.
Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi a demarat în luna aprilie 2015, când a fost alocat un plafon total al garanțiilor în valoare de 350 milioane lei. Până la sfărșitul anului 2015 au fost acordate un număr de 193 garanții în valoare totală de 3,257 milioane lei.
În 2016 s-au adus îmbunătățiri condițiilor programului, în sensul includerii primei de casare acordate în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național pentru justificarea achitării avansului minim obligatoriu de 5% din prețul de achiziție prevăzut în legislația Programului Prima Mașină.
Prin acest program se încurajează achiziția de autovehicule situate în palierele joase de preț sau mașinile puțin poluante cu litraj mic și consum redus de combustibil. De asemenea, se dorește continuarea mecanismului care să conducă la diversificarea paletei de produse de credite auto la costuri mai mici decât cele practicate la momentul actual, având în vedere faptul că lipsa garanțiilor conduce la costuri mai mari ale contractării unui credit.