Programul "Prima Casă 4" scumpeşte apartamentele de 2 şi 3 camere

Mulţi bucureşteni renunţă la garsoniere şi cumpără apartamente de două sau trei camere, profitând de oportunitatea creată de programul "Prima Casă 4", ceea ce a dus creşterea preţurilor.

În acelaşi timp, garsonierele se ieftinesc, potrivit unui raport de monitorizare realizat de site-ul anunturiparticulari.ro, citat de Agerpres.

Pentru apartamente, scumpirea este de aproximativ 1.000 de euro. Preţul mediu la două camere a crescut de la 57.900 euro la 58.830, iar la 3 camere, de la 81.400 la 82.500 euro.

Chiar dacă la 2 şi 3 camere se măsoară o creştere de preţuri faţă de luna mai, raportat la anul 2010, preţurile sunt mai mici. Astfel, faţă de mai 2010, în luna mai 2011 preţul mediu pentru 2 camere a fost cu 12% mai mic, iar la 3 camere, cu 10%.

Mai multe apartamente scoase la vânzare

Efervescenţa de pe piaţa rezidenţială din Bucureşti este confirmată şi de numărul semnificativ mai mare de oferte noi apărute pe piaţă.

În luna mai 2011, în Bucureşti, au fost scoase la vânzare pe piaţă peste 2.400 de apartamente, numar înregistrat şi în luna mai a anului 2008. Cele mai multe oferte au fost la apartamentele cu 2 camere - peste 1.000 de unităţi.

Urmează apartamentele cu 3 camere - 710 unităţi, garsonierele - 471 unităţi, iar la apartamentele de 4 camere s-au înregistrat 249 de oferte noi. Numărul de unităţi scoase pe piaţă în mai 2011 este, conform studiului, aproximativ egal cu cel înregistrat în perioada de glorie a pieţei imobiliare.

Până în prezent, 11 bănci locale s-au arătat interesate să participe la noua fază a programului "Prima Casă 4".

O modificare importantă adusă de noul program în raport cu celelalte este că tinerii cu vârstă de până la 35 de ani, care deţin o locuinţă de maxim 50 mp, pot aplica pentru achiziţia unei locuinţe în cadrul programului "Prima Casă".