Program Nuclear. România invitată într-un grup exclusivist

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a invitat oficial România să devină membru cu drepturi depline al Agenției pentru Energie Nucleară (NEA), precum și al băncii de date a Agenției, devenind astfel a 31 țară membră a acestui for exclusivist internațional.

România și-a depus oficial candidatura pentru a dobândi statutul de membru al NEA în octombrie 2016. Programul nuclear al României a fost apoi supus unui proces de evaluare de către secretariatul NEA, efort comun la care au participat ministerele abilitate din România, reprezentați ai industriei nucleare și ai institutelor de cercetare din domeniu, precum și Comitetul inter-ministerial pentru relația României cu OCDE.

”Din acest dialog, a rezultat că România îndeplinește standardele statelor cu programe nucleare avansate, membre ale NEA. De asemenea, a reieșit interesul comun pentru consolidarea cooperării României cu NEA în domeniul tehnologiei nucleare, al cercetării, al gestiunii deșeurilor radioactive, al siguranței nucleare”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

Prin decizia anunțată de OCDE, România reconfirmă angajamentul său de lungă durată pentru dezvoltarea energiei nucleare și pentru cooperarea internațională. România dispune de infrastructură și o industrie națională dezvoltată în domeniul energiei nucleare și utilizează o tehnologie nucleară sigură (CANDU-6).