ULUITOR! Un program ULTRA SECRET al PENTAGONULUI despre OZN-uri a fost DESCOPERIT

Programul ultra secret al Pentagonului a fost scos la suprafață. Jurnaliștii de la New York Times susțin că programul era unul de supraveghere a OZN-urilor, însă ascundea, de fapt, alte detalii uimitoare.

Timp de cinci ani, Pentagonul a finanțat un program de supraveghere a OZN-urilor, potrivit declarațiilor jurnaliștilor de la New York Times. 

Conform spuselor acestora, în urma investigațiilor din cadrul acestui program au fost surprinse atate mai multe activități ale unor OZN-uri și fenomene aeriene neobișnuite.  Nu mulți sunt cei care cunosc informații despre acest program, desfășurat între 2007 și 2012. Documente obținute de NYT din cadrul operațiunilor desfășurate prin acest program descriu aeronave și obiecte zburătoare ciudate, care se deplasau cu viteză. Numai că oamenii de știință sunt sceptici și susțin că întâmplările care nu se pot explica nu constituie neapărat o dovadă a vieții extraterestre, informează Digi24.

Programul cunoscut ulterior ca program „de identificare a amenințărilor aerospațiale avansate”, a fost ideea lui Harry Reid, care a fost în perioada respectivă liderul majorității democrate din Senatul american. „Nu sunt stânjenit sau rușinat și nici nu regret că am făcut asta. Am făcut ceva ce nimeni nu mai făcuse înainte”, a declarat fostul senator pentru New York Times, potrivit Digi24.

Înainte de a fi nevoite să-l închidă, autoritățile americane au cheltuit mai mult de 20 de milioane de dolari. Ulterior a apărut necesitatea de a face economii. Dar cu toate că finanțarea a fost tăiată în 2012, oficialii ar fi continuat să investigheze relatările despre fenomene aeriene neobișnuite și despre obiecte suspecte. Se presupune că programul ar fi fost, de fapt, destinat altui obiectiv. Un fost consilier din cadrul Congresului american a declarat pentru Politico.com că cel mai probabil programul a fost pus la punct pentru a monitoriza progresul tehnologic al puterilor externe rivale, cum ar fi China sau Rusia, mai precizează sursa citată.