Conducerea Grupului Realitatea-Caţavencu a decis să oprească total producţia proprie a staţiei.
Zvonurile care circulau de la începutul crizei financiare despre iminenta “punere pe butuci” a televiziunii pentru femei Romantica, parte componentă a Grupului Realitatea-Caţavencu (GRC), s-au confirmat ieri, la scurtă vreme după intrarea în anul de criză 2009.
Mai mulţi angajaţi ai postului ne-au declarat, sub rezerva anonimatului, că li s-a comunicat încetarea colaborării lor cu Romantica TV. Situaţia era de mai multă vreme “albastră”, din moment ce, conform surselor din interior, “am rămas de şase luni cu o singură fată la machiaj şi tot cu una singură care face părul”. “Acolo nu mai lucrează prea multă lume”, spun în cor fostele staruri ale postului, care au demisionat de bunăvoie sau cărora nu le-a mai fost prelungit contractul la sfârşitul anului trecut.
“În mod sigur, postul Romantica TV nu se închide. Doar o să aibă mai puţină producţie proprie”, încearcă să liniştească apele reprezentanţii departamentului de PR al Grupului Realitatea-Caţavencu. Tot ei dau asigurări că nimeni nu va fi dat afară, iar angajaţii care vor rămâne fără “obiectul muncii” vor fi “relocaţi” în interiorul GRC. “Postul s-a închis. Majoritatea colaboratorilor au fost anunţaţi să-şi caute de lucru. Se spune că Vântu nu mai vrea să piardă niciun ban, darămite să mai bage”, spun, însă, angajaţii.
Dispar ultimele trei emisiuni
Potrivit unor surse de pe piaţa media, reprezentanţii postului urmau să negocieze la sfârşitul anului 2008 cu partenerii englezi – Zone Media, urmând să meargă cu buget la limita inferioară timp de un an de zile, în 2009. Realitatea este, însă, că, după desfiinţările succesive de emisiuni şi plecări de vedete pe care le-a suferit postul în ultimii doi ani, singurele emisiuni “producţie proprie” aflate în grilă mai sunt doar trei: “Jurnalul Public” (emisiune de ştiri), “1001” (matinalul prezentat de Paula Chirilă şi Nicoleta Voica) şi “Supravieţuitorii” (emisiune de divertisment, cu Irina Reisler).
Deşi iniţial, contactată de EVZ, Mădălina Rădulescu, directoarea postului Romantica, a încercat să minimalizeze gravitatea situaţiei – “dacă vă uitaţi pe post, sunt promo-uri la filme şi seriale noi, pe care tocmai le-am cumpărat; vedetele despre care mă întrebaţi au plecat de foarte multă vreme” –, aceasta a confirmat, într-un final, lichidarea de facto a activităţii postului: “Vi s-a spus că o să existe mai puţină producţie proprie. Insist că decizia este luată doar pentru primul trimestru al anului”. Emisiunile la care se va renunţa sunt, însă, exact toate cele trei emisiuni rămase în grilă, a recunoscut Mădălina Rădulescu, ceea ce duce practic la desfiinţarea producţiei proprii.
SOV aşteaptă bilanţul
“Grupul Realitatea-Caţavencu a făcut o ofertă partenerului englez, Chello Zone, pentru preluarea pachetului majoritar al postului TV Romantica. Până la primirea unui răspuns ferm, conducerea GRC a decis să oprească temporar dezvoltarea staţiei şi investiţiile. Postul de televiziune Romantica va renunţa la producţia de conţinut local pentru primul trimestru al anului 2009. O mare parte din personalul implicat acum în producţia locală va fi redistribuit în cadrul grupului”, anunţa, ieri, un comunicat GRC, confirmând informaţiile rezultate din ancheta EVZ. Conform unor surse EVZ, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, principalul acţionar al GRC, ar fi ameninţat, într-o discuţie neoficială de anul trecut, că nu mai dă niciun ban postului Romantica, pentru că acesta nu şi-a găsit locul pe piaţa media, dar informaţia nu este confirmată nici de Mădălina Rădulescu, nici de Sorin Ovidiu Vântu. “Toate deciziile sunt luate de Consiliul de Administraţie, eu, deocamdată, nu ştiu ce se întâmplă acolo. Pe 31 martie voi vedea bilanţul, dar mi se pare că Realitatea-Caţavencu este cel mai performant grup din România, sunt foarte mulţumit de el”, ne-a declarat Sorin Ovidiu Vântu.
Nu s-a bucurat de audienţă
Realitatea cifrelor de audienţă, emise recent de GfK România pentru întregul an 2008, arată, însă, că Sorin Ovidiu Vântu ar fi avut suficiente motive de nemulţumire pentru “performanţele” atinse în ultimul an de canalul Romantica. Deşi s-a dorit altceva, o dată cu cumpărarea şi relansarea sa de către GRC, Romantica a pierdut în mod definitiv competiţia cu principalul său adversar pe piaţa televiziunilor de telenovele şi cu public feminin, Acasă TV: dacă acesta s-a plasat, în 2008, pe un onorant loc 3, cu 162.000 de telespectatori în medie pe minut (1,4% rating), Romantica se află pe la coada clasamentului, pe locul 29, cu 10.000 de telespectatori în medie pe minut (0,1% ratin), ex-aequo cu... Kiss TV.
Declin după plecarea lui Teo
Declinul postului a început mai de mult, o dată cu plecarea de-aici a lui Teo Trandafir, cea care fusese adusă, de la Pro TV, de Vântu, pentru a-l relansa. Rând pe rând, Romantica şi-a pierdut mai toate vedetele, majoritatea aduse aici de Teo, astfel încât finalul era inevitabil. Au plecat de-aici, din diverse motive, Oana Zăvoranu, Ionuţ Dolănescu, Andreea Bănică, Cătălin Crişan (“eu am plecat de la sfârşitul lui 2007, pentru că fusesem trecut la matinal, iar emisiunea de după-amiază, pe care voiam s-o fac, mi-a fost întreruptă; nu am avut probleme financiare”, susţine cântăreţul). Raluca Moianu, angajată a GRC de doi ani, a realizat emisiunea “Iartă-mă” până pe 8 iunie 2008, dar a figurat o jumătate de an printre angajaţi, contractul pentru emisiune expirându-i pe 31 decembrie. De la 1 ianuarie, Raluca Moianu ocupă funcţia de director al postului de radio Gold FM.
Şi mai semnificativ este cazul Catincăi Roman, ultima dintre vedetele de marcă la care postul a renunţat – “Catinca practic a fost dată afară”, spun sursele din interior. Catinca Roman realiza, în ultima perioadă, emisiunea “Merit să fiu cineva”, care din noiembrie nu s-a mai înregistrat (ca urmare a bugetelor reduse), până în prezent fiind programate reluări. Surse din cadrul televiziunii spun că producătorii intenţionau să reia contractul Catincăi în cazul în care bugetul s-ar fi ameliorat.
O altă vedetă de calibru care a părăsit postul, Ana Maria Prodan, a declarat pentru EVZ: “Nu mai lucrez la Romantica, avea piticu o lună, de trei luni. Aveam contract până în martie 2009 cu ei, dar l-am reziliat pentru că, până îşi pun ei ordine în ce vor şi cum să facă, nu avea niciun rost să mă plătească aiurea. Nu am intrat în amănunte. Am renunţat fără niciun fel de pretenţie. Am auzit că se va închide, am întrebat chiar ieri, dar a spus că nici vorbă. Auzeam, ca toată lumea, că sunt probleme de buget, din moment ce s-au scos atâtea emisiuni, dar informaţii sigure nu am avut niciodată”.
Una dintre vedetele care ar urma să-şi piardă emisiunea în cazul aplicării deciziei luate ieri, Paula Chirilă de la “1001”, încearcă să-şi păstreze optimismul: “Ideea e că se întâmplă într-adevăr nişte schimbări. Face probabil parte din strategia postului să aducă mai multe emisiuni din afară şi să le înlocuiască pe ale noastre. Poate fi şi ăsta un semn, dacă tot se vorbeşte atât de criză, poate fi o măsură de a strânge cureaua. Până nu văd lacătul pe uşă, nu pot spune că se închide”. EŞEC
O investiţie de un milion de euro
Postul Romantica s-a lansat în urmă cu doi ani, pe 1 aprilie 2007, ca televiziune a trustului Realitatea Media SA, fiind un competitor direct pentru Acasă Tv.
Postul îşi propunea să fidelizeze publicul format din categoria femeilor casnice, gospodine, soţii şi mame, un public ţintă cu afinităţi pentru telenovele. Conducerea postului era asigurată de de o echipă a Realitatea Media, cu fosta vedetă a lui Adrian Sârbu, Teo Trandafir,în calitate de director general. Vedeta a demisionat după numai cinci luni, în luna septembrie a aceluiaşi an, invocând dorinţa de a investi mai multă energie în propria emisiune de la Romantica– Teoviziunea – şi de a petrece mai mult timp cu fetiţa ei.
Investiţia de lansare a costat trustul lui Sorin Ovidiu Vântu în jur de un milion de euro, iar cheltuielile operaţionale erau estimate în primul an la şapte milioane de euro. Emisiunile de divertisment i-au avut ca protagonişti pe vedetele autohtone printre care s-au numărat Catinca Roman, Ana Maria Prodan, Oana Sârbu, Irina Reisler, Cătălin Crişan, Raluca Moianu, Andreea Bănică sau Ionuţ Dolănescu.
Printre emisiunile cu care Romantica şi-a propus să atragă un număr cât mai mare de telespectatori s-au numărat: “Ca-n cană”, emisiune difuzată de luni şi până joi, de la ora 9.00 şi realizată de Ana Maria Prodan, Catinca Roman şi Nicoleta Voica, “Supravieţuitorii” a Irinei Reisler, de luni până vineri de la 16.30, în care erau prezentate vindecări incredibile şi cazuri miraculoase rezolvate, “Iartă-mă”, cu aceeaşi Raluca Moianu, fosta vedetă TVR 1 sau “Domnul şi Doamna de la 5”, cu artiştii Oana Sârbu şi Cătălin Crişan. (Andreea Marinescu)