Prognoza meteo. Alina Șerban, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie(ANM), a anunțat cum va fi vremea în perioada următoare.Aceasta a declarat că va fi extrem de frig și că va ninge în mai multe zone ale țării.
Temperaturile vor fi în creștere până la începutul săptămânii următoare ajungând chiar la peste 30 de grade Celsius. De la începutul săptămânii următoare însă, vremea se răcește brusc și puternic.
Prognoza meteo pentru zilele următoare
„Foarte cald zilele acestea, am avut numeroase recorduri termice și ieri și alaltăieri, probabil și astăzi vom avea. În condițiile în care vorbim de temperaturi maxime de la 22...23 de grade la 28...29 de grade, cele mai ridicate, atât astăzi cât și mâine, în partea de sud a teritoriului.Sâmbătă în toate regiunile, vor mai scădea temperaturile cu 1 grad, 2, cel mult 3, însă de duminică se va încălzi din nou, chiar semnificativ, astfel încât luni, marți, vom vorbi de temperaturi de 30, sau poate chiar peste 30 de grade în partea de sud a țării.
În condițiile în care vremea va fi frumoasă, precipitații se vor semnala doar pe arii restrânse în zonele montane, în zilele acestea, foarte probabil mâine seară, mâine noapte și în partea de sud a teritoriului, dar răzlețe și neînsemnate cantitativ”, a explicat Alina Șerban la Antena 3 CNN.
Vine frigul din nou în România
Meteorologul a mai spus că va ajunge un val de aer rece în România și că va ninge de săptămâna viitoare. Temperaturile vor scădea foarte mult, maximele se vor situa între 8...9 și cel mult 19...20 de grade.
„De la mijlocul săptămânii următoare, un val de aer rece va acoperi țara noastră și va determina temperaturi semnificativ mai scăzute, dar și precipitații probabil însemnate cantitativ. Vor fi și fenomene de instabilitate atmosferică, iar în zonele montane vor apărea ninsorile. Temperaturile vor scădea foarte mult, maximele se vor situa în marea lor majoritate între 8...9 și cel mult 19...20 de grade, iar minimele vor deveni ușor negative în partea de nord și de centru”, a precizat meteorologul Alina Șerban.
Prognoza meteo de 1 mai și de Paște
În săptămâna 29 aprilie - 6 mai 2024, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general deficitar.