PROGNOZA METEO. De mâine trecem la palton!

Astăzi va fi ultima zi relativ frumoasă din această toamnă. Cerul va fi variabil cu înnorări şi izolat ploi slabe în nord-vestul ţării, însă de mâine vremea se va răci considerabil şi vor apărea şi ninsorile.

Sâmbătă cerul se va înnora şi va ploua - în special seara şi noaptea. În nordul Carpaţilor Orientali, pe creste, ploaia se va transforma în lapoviţă şi ninsoare. Duminică vremea se va răci semnificativ. Cer închis, precipitaţii şi intensificări de vânt. Vor predomina lapoviţa şi ninsoarea, iar valorile termice scad mult, în special în timpul nopţii. Astăzi, vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 21 de grade Celsius, iar cele minime între 3 şi 13 grade Celsius, uşor mai coborâte în depresiuni. În zonele joase, mai ales din vestul şi centrul teritoriului, dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. În Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 19 - 20 de grade Celsius, iar cea minimă de 6 - 8 grade Celsius.