Prognoză meteo ANM! S-a aflat cum va fi vremea de Paște și 1 Mai. Anunţul de ultimă oră al meteorologilor

Prognoza meteo / Sursa foto: Dreamstime.com

Prognoză meteo ANM! Specialiştii vin cu veşti importante pentru toţi românii. S-a aflat cum va fi vremea de Sărbători. De Paşti şi de 1 Mai vom avea vreme frumoasă, cu temperaturi ce cresc treptat în următoarele săptămâni și vor ajunge până la 20 de grade Celsius.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Astfel, în perioada 4-11 aprilie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice și sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval. Temperaturile se vor situa în intervalul 5-12 grade Clesius.

Va ploua mai mult în extremitatea de nord a țării, iar regiunile sudice, estice, centrale și cele de munte munte vor fi ferite de precipitații. În restul țării regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Precipitații puține

În săptămâna 11-18 aprilie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru  acest interval, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele estice. Temperaturile se vor situa între 8 și 16 grade Clesius. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Cum va fi vremea de Paște

În săptămâna 18-25 aprilie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile estice. Temperaturile se vor încadra între 9 și 17 grade Clesius.

Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval. Ploile nu vor fi însă însemnate cantitativ.

Cum va fi vremea de 1 Mai

În săptămâna 25 aprilie-2 mai, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în toată țara, dar mai ales în regiunile extracarpatice. Temperaturile vor urca față de intervalul precent și se vor situa în intervalul 12-20 de grade Clesius. Pe litoral va mai bate vântul, iar temperatura resimțită va fi de 15-16 grade Celsius.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi local deficitare în sud-vest, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.