Prognoza meteo ANM, 2 aprilie. Vreme urâtă în toată țara, veștile de la meteorologi sună rău

Sursa: Arhiva EVZ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de sâmbătă, 2 aprilie. Vremea va fi mohorâtă în toată țara. Vor fi averse însoțite de descărcări electrice, iar vântul va bate cu putere. Temperaturile scad puțin față de ziua anterioară.

Prognoza meteo 2 aprilie. În țară vremea va fi în general instabilă. Temporar vor fi înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice, pe arii extinse în regiunile vestice, nordice şi centrale, la deal, la munte şi local în restul teritoriului.

Pe crestele montane vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţă şi ninsoare. Pe alocuri ploile vor avea caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi importante de apã, în special în vest, nord-vest şi în zona montanã.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare mai ales în a doua parte a zilei, în cea mai mare parte a ţării, cu viteze mai mari pe crestele montane şi în sud-est, unde rafalele vor depăşi 55…65 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 16 şi 20 de grade Celsius, iar cele minime între 4 şi 12 grade Celsius.

Prognoza meteo, 2 aprilie. Cum va fi vremea în București

Valorile termice se vor menţine peste cele normale la început de aprilie, însă vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate şi averse, posibil însoţite de descărcări electrice, cu o probabilitate mai ridicată seara şi la începutul nopţii.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului, când vor fi rafale în general de 45…50 km/h. Temperatura maximă va fi de 20 de grade Clesius, iar cea minimã de 5 grade Celsius.

Prognoza meteo, 2 aprilie. Temperaturile din marile orașe

Temperaturile maxime de astăzi, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului, pe 5 martie 2022, în principalele orașe ale țării:

Timișoara: 18 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 39%, Vânt: 6 km/h

Oradea: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 32%, Vânt: 11 km/h

Baia Mare: 18 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 38%, Vânt: 10 km/h

Cluj Napoca: 18 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 33%, Vânt: 8 km/h

Sibiu: 14 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 44%, Vânt: 10 km/h

Alba Iulia: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 44%, Vânt: 6 km/h

Craiova: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 38%, Vânt: 10 km/h

Târgu Jiu: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 46%, Vânt: 10 km/h

Slatina: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 37%, Vânt: 10 km/h

Suceava: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 43%, Vânt: 14 km/h

Bacău: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 39%, Vânt: 18 km/h

Botoșani: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 39%, Vânt: 10 km/h

Miercurea Ciuc: 12 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 45%, Vânt: 10 km/h

Brașov: 13 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 51%, Vânt: 6 km/h

Ploiești: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 34%, Vânt: 13 km/h

Buzău: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 34%, Vânt: 26 km/h

Târgoviște: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 38%, Vânt: 6 km/h

București: 20 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 34%, Vânt: 21 km/h

Iași: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 40%, Vânt: 14 km/h

Galați: 15 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 37%, Vânt: 14 km/h

Brăila: 15 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 38%, Vânt: 16 km/h

Constanța: 8 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 56%, Vânt: 21 km/h

Tulcea: 13 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 38%, Vânt: 16 km/h.