Deși ne aflăm abia la începutul lunii ianuarie, meteorologii anunță temperaturi specifice primăverii. Vântul va sufla slab până la moderat, iar cerul va fi variabil. Temperaturile maxime înregistrate duminică vor atinge valoarea de 15 grade Celsius.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 2 ianuarie. Temperaturile din termometre se vor menține la valori ridicate față de normalul acestei perioade, în unele regiuni fiind puțin mai scăzute față de intervalul anterior. Cele mai ridicate valori termice sunt anunțate în jumătatea de sud-vest a țării.
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a zilei. În regiunile de nord, nord-est și la munte, trecător vor fi condiții de ploaie. În zonele joase de relief, pe alocuri, va fi ceață.
Izolat, cu precădere în zona Moldovei, vor fi depuneri de polei. În masivele nordice, în Carpaților Orientali, la altitudini de peste 1800 m vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. În zonele montane, vântul va înregistra intensificări în cea de-a doua parte a zilei, rafalele înregistrând viteze de peste 90 de kilometri pe oră. În restul teritoriului, vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în sud-est, nord-vest și centru.
Temperaturile maxime în cea de-a doua zi a anului se vor situa între 5 și 15 grade Celsius, iar minima va oscila între -1 și 6 grade.
Cum va fi vremea în București și la munte
Duminică, 2 ianuarie, va fi o zi cu valori termice scăzute în Capitală, însă vremea se menține caldă. Cerul va fi mai mult senin, pe parcursul nopții semnalându-se ceață. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 8 grade, iar minima oscilează între 2 și 3 grade Celsius.
În zonele montane, cerul va fi unul variabil, cu înnorări în nordul Carpaților Orientali unde vor fi posibile ploi slabe. La altitudini mai mari acestea se vor transforma în precipitații mixte. Vântul va prezenta unele intensificări, viteza rafalelor depășind 90 de kilometri pe oră.
Vremea pentru duminică, 2 ianuarie, în principalele orașe din România
Vremea în Brașov: 2 °C - 8 °C
Vremea în Iași: -1 °C - 5 °C
Vremea în Cluj Napoca: 3 °C - 8 °C
Vremea în Constanța: 3 °C - 8 °C
Vremea în Bacău: 1 °C - 6 °C
Vremea în Timișoara: 4 °C - 9 °C
Vremea în Oradea: 5 °C - 9 °C
Vremea în Sibiu: 3 °C - 10 °C
Vremea în Giurgiu: 4 °C - 10 °C
Vremea în Galați: 2 °C - 6 °C
Vremea în Arad: 4 °C - 9 °C
Vremea în Piatra Neamț: 2 °C - 7 °C
Vremea în Ploiești: 3 °C - 7 °C
Vremea în Pitești: 3 °C - 8 °C
Vremea în Buzău: 3 °C - 9 °C
Vremea în Brăila: 2 °C - 6 °C
Vremea în Craiova: 4 °C - 12 °C