Meteorologii anunță o vreme răcoroasă în vestul, sud-vestul și local în sudul teritoriului. Cerul va fi mai mult înnorat, iar ploile se extind în toată țara. Temperaturile maxime ale zilei vor fi apropiate de cele normale perioadei, cu unele excepții.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru ziua de joi, 18 mai 2023. Potrivit acestora, vremea va fi una răcoroasă în vestul, sud-vestul și local în sudul teritoriului. În restul regiunilor, temperaturile se vor apropia de normalul perioadei. Maximele zilei se vor situa între 16 și 24 de grade, iar minimele între 5 și 15 grade Celsius.
Vremea va fi, în general, închisă cu înnorări și ploi, preponderent în prima parte a zilei. Pe parcursul zilei nebulozitatea va fi mai persistentă în Oltenia, Banat, Crișana și în Maramureș, unde local va mai ploua, iar în celelalte regiuni cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și numai izolat ploi slabe de scurtă durată.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-estul României și în zona montană înaltă, unde rafalele vor ajunge la 40 - 50 de km/h. Spre sfârșitul intervalului se va forma ceață, local în Câmpia de Vest și izolat în rest.
Vremea în București, la munte și pe litoral
Meteorologii anunță o vreme răcoroasă în Capitală, cu temperaturi maxime cuprinse între 20 și 21 de grade și minime între 11 și 13 grade Celsius. Cerul va fi mai mult înnorat, iar pe parcursul zilei va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în a doua parte a zilei.
La munte, vremea se menține rece, iar pe parcursul zilei nebulozitatea va fi mai persistentă în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali unde local va mai ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona înaltă, cu viteze de 40...50 km/h. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă.
La mare, cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări trecătoare, când rafalele vor atinge 40 - 55 km/h. Potrivit ANM, temperatura maximă a zilei se va situa între 18 și 21 de grade, iar minima între 13 și 16 grade Celsius. Apa mării va ajunge la temperaturi de maxim 18 grade Celsius.
Prognoza meteo, 18 mai, în principalele orașe din România
Timișoara: 17 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 84%, Vânt: 8 km/h
Oradea: 17 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 83%, Vânt: 14 km/h
Baia Mare: 21 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 73%, Vânt: 8 km/h
Cluj Napoca: 21 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 64%, Vânt: 11 km/h
Sibiu: 21 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 60%, Vânt: 13 km/h
Alba Iulia: 22 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 59%, Vânt: 10 km/h
Craiova: 20 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 65%, Vânt: 11 km/h
Târgu Jiu: 19 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 65%, Vânt: 6 km/h
Suceava: 22 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 61%, Vânt: 18 km/h
Bacău: 23 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 44%, Vânt: 18 km/h
Botoșani: 24 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 55%, Vânt: 11 km/h
Miercurea Ciuc: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 56%, Vânt: 18 km/h
Brașov: 19 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 54%, Vânt: 13 km/h
Ploiești: 23 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 47%, Vânt: 21 km/h
Buzău: 24 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 42%, Vânt: 23 km/h
Târgoviște: 21 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 50%, Vânt: 18 km/h
București: 23 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 52%, Vânt: 19 km/h
Iași: 24 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 43%, Vânt: 14 km/h
Galați: 25 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 45%, Vânt: 19 km/h
Brăila: 25 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 41%, Vânt: 19 km/h
Constanța: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 68%, Vânt: 19 km/h
Tulcea: 25 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 42%, Vânt: 24 km/h.