Prognoza meteo, 12 octombrie. Urmează ore critice pentru români: Ploile pun stăpânire pe toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de marți, 12 octombrie. Vremea se va menține deosebit de rece și va ploua în majoritatea teritoriilor din țară. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1.600 de metri, precipitațiile vor lua forma ninsorilor.

Vremea, marți, 12 octombrie, va fi deosebit de rece în majoritatea regiunilor din România. Cerul va fi temporar noros în partea de vest a țării și va prezenta înnorări mai accentuate în restul teritoriilor.

Ploile se vor manifesta astfel: local în toate regiunile, pe arii extinse în sud și sud-est și pe alocuri în restul teritoriului. Cantitățile de apă vor fi cele mai semnificative în Dobrogea și Muntenia, unde se va depăși cantitatea de 35 de l/mp, potrivit prognozei meteo emise pentru data de 12 octombrie. În jumătatea de nord a Carpaților Orientali și în restul zonei montane unde altitudinile sunt peste 1.600 de metri, spre seară se vor manifesta precipitații sub formă de ninsoare.

Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate. Pe crestele montane și în sud-estul României, în a doua parte a zilei vântul se va intensifica. Presiunea atmosferică va scădea dinspre nord la valori joase, de regim ciclonic,

Temperaturile minime vor varia între 2 și 12 grade Celsius. Valorile termice maxime se vor situa între 8 și 16 grade Celsius.

Vremea se va menține rece în București

În Capitala României, vremea va fi, de asemenea, rece. Cerul va fi temporar noros, în special în a doua parte a zilei și în noaptea de marți spre miercuri, când se vor manifesta ploi moderate din punct de vedere cantitativ.

Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate. Presiunea atmosferică va scădea la o valoare mai mică decât cea normală.

Temperatura minimă va fi de aproximativ 9 grade Celsius. Valoarea termică maximă se va situa în jurul a 14 grade Celsius.

La munte se anunță ninsori

În zonele montane, potrivit prognozei meteo pentru data de 12 octombrie, vremea va fi foarte rece. Cerul va fi noros, iar ploile se vor manifesta în cea mai mare parte a lanțurilor de munte.

În partea de nord a Carpaților Orientali și la altitudini de peste 1.600 de metri, precipitațiile vor lua forma ninsorilor. Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate. Pe creste, vântul se va intensifica.

Ce temperaturi se anunță în marile orașe

Timișoara: 12 de grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 87%, Vânt: 6 km/h

Oradea: 13 de grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 71%, Vânt: 13 km/h

Baia Mare: 11 de grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 89%, Vânt: 6 km/h

Cluj Napoca: 10 de grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 90%, Vânt: 10 km/h

Sibiu: 10 de grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 90%, Vânt: 13 km/h

Alba Iulia: 11 de grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 91%, Vânt: 6 km/h

Craiova: 12 de grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 78%, Vânt: 10 km/h

Târgu Jiu: 13 de grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 78%, Vânt: 6 km/h

Slatina: 13 de grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 81%, Vânt: 8 km/h

Suceava: 9 de grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 86%, Vânt: 14 km/h

Bacău: 12 de grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 67%, Vânt: 11 km/h

Botoșani: 9 de grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 82%, Vânt: 11 km/h

Miercurea Ciuc: 9 de grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 87%, Vânt: 8 km/h

Brașov: 10 de grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 88%, Vânt: 6 km/h

Ploiești: 13 de grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 70%, Vânt: 8 km/h

Buzău: 14 de grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 62%, Vânt: 10 km/h

Târgoviște: 13 de grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 77%, Vânt: 6 km/h

București: 12 de grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 81%, Vânt: 10 km/h

Iași: 12 de grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 65%, Vânt: 13 km/h

Galați: 16 de grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 63%, Vânt: 10 km/h

Brăila: 16 de grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 65%, Vânt: 8 km/h

Constanța: 14 de grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 81%, Vânt: 8 km/h

Tulcea: 17 de grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 75%, Vânt: 8 km/h