Prognoza iernii 2022-2023. Vremea se schimbă de la o zi la alta. Nici meteorologii nu au o explicație

iarna / sursă: EVZ

Vremea se schimbă de la o zi la alta, iar meteorologii nu își pot da seama dacă va fi o iarnă greau sau nu. În mai multe orașe din țara și-au făcut simțită prezența ploile și ninsorile.

Astăzi, ploile s-au transformat în ninsori în nordul Moldovei, dar vor fi și areale cu precipitații mixte, care vor depune polei, în special în zonele mai înalte de deal. Meteorologii au declarat că vremea este foarte schimbătoare și că nu știu dacă va fi o iarnă blandă sau dură. Vântul se va intensifica și în sudul și estul țării, cu viteze maxime ce vor atinge 50 – 65 km/h la rafală.

Cantitățile de apă vor cuprinse, în general, între 15 și 30 de l/mp în Oltenia și Muntenia, și 10 – 25 de l/mp în Transilvania și Moldova. Izolat, în nordul Olteniei și al Munteniei, vor cădea până la 40 – 50 de l/mp.

Dimineața zilei de marți, 22 noiembrie, va fi rece în nordul Moldovei, cu temperaturi minime cuprinse între -2 și -7 grade, iar local chiar mai coborâte. Cu toate astea, meteorologii au declarat că nu vor mai fi ploi sau ninsori.

Prognoza meteo pentru această iarnă

Elena Mateescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie(ANM), a declarat că valorile termice se schimbă de la o zi la alta și că vor exista și zile frumoase după săptămâni cu ploaie, ger și ninsoare.

„Va fi foarte important ceea ce se întâmplă în această săptămână 21-28 noiembrie pentru că, așa cum arată informațiile din punct de vedere agrometeorologic la acest moment pentru noul an agricol 2022-2023, care a început la 1 septembrie, observăm că încă în partea de Sud-Est a țării, seceta extremă, puternică și moderată, este prezentă”, a afirmat Elena Mateescu la RTV.

Sursă: Saptashaw Chakraborty | Dreamstime.com

„Dacă ne uităm la progresia statistică, ultimii ani au fost din ce în ce mai săraci în precipitații. Temperatura a crescut de la an la an. Pe baza acestor modele, anul 2023 nu va putea face excepție. Este posibil să se alăture seriei anilor celor mai călduroși”, a explicat meteorologul. Vreme schimbătoare este și în alte țări, inclusiv în SUA, unde au fost raportate cantități record de zăpadă.