Compania Yahoo a raportat un profit de 6,77 miliarde de dolari, pentru al treilea trimestru al acestui an. Profitul a crescut semnificativ, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Rezultatele pozitive înregistrate de companie se datorează listării pe bursa din New York a grupului de comerţ electronic Alibaba, care a adus un câştig net de 6,3 miliarde de dolari, scrie capital.ro. Yahoo a achiziţionat aciţiunile Alibaba în luna septembrie, grupul chinez obţinând o sumă recors la listarea pe bura din New York, de 25 de miliarde de dolari.
Yahoo a obţinut un câştig brut de 9,5 miliarde de dolari, iar venitul înregistrat de Yahoo a depăşit estimările analiştilor, care anticipaseră venituri de 1,05 miliarde de dolari în al treilea trimestru. În ceea ce priveşte ultimul trimestru, compania americană estimează că valoarea veniturilor se va situa între 1,14 miliarde de dolari şi 1,18 miliarde de dolari, scrie Mediafax.
Pe de altă parte, Yahoo ar putea pierde o parte din piaţa de 50,7 miliarde de dolari a publicităţii online în acest an în favoarea competitorilor Google şi Facebook. Rezultate din al treilea semestru în cazul publicităţii online arată un venit care a scăzut cu 6%, la 396 milioane de dolari.