Profitul pensiilor private, evaluat în iunie

În luna iunie veţi putea afla cât de potrivită a fost alegerea dumneavoastră atunci când aţi optat pentru un fond de pensii privat.

Şi asta pentru că, arbitrul pensiilor private, respectiv Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), va publica primele randamente ale colectării de contribuţii în acest sistem.

“Performanţa fondurilor de pensii va fi evaluată în funcţie de randamentul mediu al pieţei. Administratorii nu vor putea să vină cu randamente cu o marjă mai mare de trei puncte procentuale sub randamentul mediu al pieţei”, susţine preşedintele CSSPP, Mircea Oancea.

14 fonduri pentru Pilonul II În prezent, în România, operează 14 fonduri de pensii private obligatorii, pe Pilonul II, şi 11 fonduri de pensii private facultative, pe Pilonul III.

Cele 14 fonduri de pensii private obligatorii de pe piaţa românească au obţinut, în 2008, un randament mediu ponderat de 6,96%, superior nivelului inflaţiei din aceeaşi perioadă, de 4,5%, potrivit calculelor realizate de către Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Randamentul mediu real a fost însă de circa 2,4-2,8%.

Numărul participanţilor la Pilonul II de pensii a crescut, în ianuarie 2009, cu 1,7% faţă de luna anterioară şi cu peste 28% faţă de mai 2008, reprezentând peste 85% din efectivul total al salariaţilor din România.

În ianuarie, la Pilonul II contribuiau 4,1 milioane de persoane, din totalul de 4,58 milioane de înscrişi în Registru Participanţilor.

CITIŢI ŞI: Pensionar de 39 de ani, beneficiar al pensiei private