Profesorii din Craiova au dat foc la Pactul pentru Educaţie

Nemulţumiţi că municipalitatea nu le-au plătit indemnizaţiile de concediu în întregime, cadrele didactice din Craiova au pichetat astăzi primăria şi au denunţat Pactul pentru educaţie, document căruia i-au dat foc.

Mai mult, aceştia şi-au propus să reia protestul în fiecare zi de joi. "Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământ Dolj protestează faţă de decizia autorităţilor locale de a reţine 25 la sută din indemnizaţia de concediu de odihnă. Protestele vor continua până când angajaţii din învăţământ îşi vor obţine integral drepturile salariale", se arată într-un comunicat de presă.