Examenul de titularizare 2011 a început la ora 10.00, iar candidaţii au la dispoziţie patru ore pentru rezolvarea subiectelor. Cea mai dorită catedră este cea de limba şi literatura română, pentru care, în Bucureşti, concurenţa este de 221/ loc
UPDATE 11.00: Ministerul Educaţiei anunţă că subiectele au fost transmise către toate centrele de examen, iar examenul a început la ora 10.00, după cum era stabilit. Aproape toate sălile de examen au camere video, această măsură luându-se chiar şi în judeţele unde nu a existat supraveghere video la examenul de Bacalaureat 2011. Numărul posturilor titularizabile este 4.471, iar al posturilor vacante, dar netitularizabile este de 42.731. Conform Ministerului Educaţiei, cele mai căutate discipline sunt educatoare, institutori/învăţători, limba şi literatura română, limba şi literatura engleză, educaţie fizică şi sport, matematică, psihopedagogie specială, istorie, geografie, limba şi literatura franceză, religie ortodoxă, biologie.
Subiecte mixte, examen scris Pentru acest concurs s-au înscris 38.064 de candidaţi, dintre care 4.237 absolvenţi din promoţia 2011. Examenele pe care le susţin candidaţii sunt scrise, iar subiectele sunt în conformitate cu programele specifice pentru concurs la specialitatea postului didactic. Proba scrisă cuprinde subiecte mixte din specialitate şi din metodica predării specialităţii respective. Ministerul Educaţiei a elaborate trei variante de subiecte, din care se extrage una.
Rezultatele finale ale examenului de titularizare se afişează în 21 iulie Rezultatele concursului se afişează la sediul unităţii/instituţiei de învăţământ unde s-a desfăşurat concursul, în data de 18 iulie 201. Contestaţiile se depun din momentul afişării rezultatului, până în data de 19 iulie 2011, ora 17.00, iar afişarea rezultatelor finale obţinute de candidaţi are ca termen data de 21 iulie 2011.
Repartizarea candidaţilor care au luat cel puţin nota 7
Prima etapă de repartizare a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7.00 pe posturile didactice/catedrele vacante titularizabile se realizează în zilele de 22 şi 25 iulie 2011. Pentru a doua etapă de repartizare - repartizarea la nivel naţional a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7,00 pe posturile didactice/catedrele rămase vacante titularizabile după prima etapă, în perioada 27-28 iulie 2011. În data de 29 iulie 2011 se realizează repartizarea computerizată la nivel naţional, în baza opţiunilor depuse de candidaţi. Candidaţii care vor obţine medii peste 7 sunt titularizabili chiar dacă la momentul promovării concursului nu există catedre libere. Ei vor putea ocupa un post la repartizarea publică. Cei care au promovat concursul cu medii peste 7 şi nu găsesc o catedră în specialitatea pentru care au concurat vor putea ocupa un post de suplinitor până la eliberarea unei catedre.
Concurenţă pentru Limba română: 221 de candidaţi pentru un loc
În Capitală, cea mai mare concurenţă este pentru catedra de Limba română, unde a fost scos la concurs un singur loc şi sunt înscrişi 221 de candidaţi. Concurenţă mare este şi la Limba şi literatura română, unde sunt 221 de candidaţi pe un loc, la Limba engleză sunt 204 candidaţi pe 12 locuri, la Matematică 184 de candidaţi pe trei locuri, Educaţie fizică - 181 de candidaţi pe 10 locuri, Geografie - 142 de candidaţi pe un loc, Religie - 122 de candidaţi pentru patru locuri, Limba franceză - 103 candidaţi pe 13 locuri şi Informatică - 46 de candidaţi pe un loc. De asemenea, la examenul de titularizare 2011 un număr de 504 candidaţi vor concura pentru cele 343 de posturi de educatoare, iar 223 pentru cele 44 posturi de învăţătoare.