Profesorul de economie Mircea Coșea a afirmat, în cadrul emisiunii Deschide Lumea, de la Realitatea TV, privind gaura de 10 miliarde de lei pe care PSD susține că a lăsat-o guvernarea tehnocrată, că este vorba, printre altele, și de un război politic.
"Aceasta este însă doar suprafaţa lucrurilor, întrucât în esenţă este o problemă economică mai gravă, de structură", a spus acesta, potrivit Realitatea.net.
Profesorul de economie a subliniat că ideea este explicată prin tipul de politică bugetară practicat de România.
"Este o politică bugetară învechită, foarte învechită care nu respectă în niciun fel standardele europene. Este o politică bugetară de tip contabil care face o analiză pe deficit în mod absolut aritmetic: cât avem, cât luăm şi cât facem. Nu există o analiză a distribuţiei banilor şi a efectelor lor, în sensul că un leu adus la buget câţi lei aduce el dacă este investit sau pus la dispoziţia unor programe sociale", a detaliat profesorul de economie.
"Ce au făcut tehnocraţii? Au plecat de la un buget care era consolidat, în sensul acoperirii prin venituri, şi pe el au brodat fel de fel de activităţi crezând că banii vor veni conform unor progneze extrem de optimiste şi greşite, întrucât nu s-au luat în calcul două lucruri: angajamentul pe care Guvernul tehnocrat l-a avut la fondurile comunitare europene a fost total neglijat şi politica ANAF care începând din 2010-2011 şi mai ales 2014 şi 2015 a fost de o violenţă rară care a făcut ca masa de impozitare să se reducă prin dispariţia a peste 400.000 de întreprinderi mici şi mijlocii prin blocarea conturilor", a mai declarat Mircea Coşea, adăugând că tehnocraţii trebuia să ştie că progniza nu avea cum să fie realizată. "Şi cred că l-au ştiut", a completat acesta.
Totuși, Mircea Coșea punctează că ceea ce este de condamnat nu este apariția unei găuri în buget, întrucât aceasta nu există. De condamnat este, însă, hotărârea politică pe care executivul Cioloș a avut-o de a trece de la rectificarea pozitivă când știau că nu au acumulările la buget la nivelul prognozat.
"Deci au utilizat alţi bani pentru a realiza două lucruri care trebuie analizate cu o mai mare atenţie. Se trece cu vederea că la încheierea mandatului tehnocraţii au plătit 500 de milioane de euro pentru plata TVA-ului. Întrebarea este cui au plătit acest TVA. Cine sunt aceste întreprinderi care au beneficiat de acest lucru? Aici trebuie văzut dacă nu există un clienterism politic. În al doilea rând, au fost daţi bani la primării pentru a fundamenta suportul electoral", conchide profesorul de economie.