Profesoară acuzată că a primit mită

O profesoară de la Grupul şcolar forestier Bistriţa şi fiul acesteia sunt cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa pentru luare de mită în schimbul încheierii situaţiei şcolare unui elev.

Fiul profesoarei a fost prins în flagrant, vinerea trecută, în timp ce primea 155 de lei din partea elevului, care se temea că nu intră în examenul de bacalaureat. Profesoara primise, până atunci, 400 de lei.

Elevul era hotărât să îi denunţe pe cei doi în momentul în care ar fi avut situaţia şcolară încheiată, lucru care s-a întâmplat imediat după ce profesoara a primit prima tranşă de bani.

Profesoara este cercetată pentru luare de mită, iar fiul acesteia, pentru complicitate la infracţiune.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) nu a fost informată de situaţia creată la grupul şcolar forestier nici de procurori, nici de directorul unităţii de învăţământ.

"Noi nu am primit nimic oficial. Dacă acuzaţia de luare de mită se dovedeşte reală, o comisie special constituită va decide ce se va întâmpla cu profesoara în cauză în continuare", a declarat  adjunctul IŞJ Bistriţa, Balazs Denes.

Profesoara în cauză riscă şi excluderea din corpul didactic.

Sursa: Rompres

(09:19)