INTERVIUL ZILEI. Avocatul Poporului vrea să-şi facă ziariştii "fraţi", pentru a reforma instituţia.
În momentul de faţă, destul de puţină lume ştie că, pe lângă instanţele de judecată, poate să-şi caute dreptatea, în faţa abuzurilor statului, şi în altă parte. Instituţia Avocatul Poporului, deşi este prezentă în România de mai bine de 15 ani, nu a fost mai deloc mediatizată, rămânând permanent într-un con de umbră. Românii, călcaţi în picioare de funcţionari ai statului sau nedreptăţiţi în acţiunile lor împotriva instituţiilor, alegeau, de cele mai multe ori, drumul spre CEDO (Curtea Europeană a drepturilor Omului). Toate acestea sunt pe cale să se schimbe deoarece noul Avocat al Poporului, prof. Univ. Dr. Gheorghe Iancu, este hotărât să schimbe percepţia românilor şi să-i ajute în rezolvarea problemelor pe care le au.
Evz: Sunteţi hotărât să schimbaţi din temelii Avocatul Poporului şi să veniţi în întâmpinarea oamenilor. Cum veţi schimba percepţiile împământenite de atâta timp? Gheorghe Iancu: Simplu: prin mass-media! De acum încolo, ziariştii, indiferent că lucrează la radio, televiziuni sau cotidiene, vor fi fraţii mei. Fără mass-media nu putem exista, nu ne putem face cunoscuţi, nu putem interacţiona cu oamenii pe care trebuie să-i apărăm împotriva abuzurilor statului. Eu unul merg aproape zilnic cu metroul, de acasă la serviciu, pentru a fi printre oameni şi, cumva, mai aproape de problemele lor.
Pentru că aţi vorbit de abuzuri - şi puţină lume ştie -, pe cine şi de ce apăraţi? Instituţia Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice. Adică, orice om care se simte nedreptăţit, în raport cu statul, poate veni la noi să depună o petiţie. Ca să vă dau un exemplu, luăm primul trimestru din 2012. Am avut aproape 3.000 de petiţii! Asta înseamnă 3.000 de probleme distincte, pe care le analizăm şi facem rapoarte. După aceea, sesizăm instituţiile care sunt în culpă, iar dacă nu se iau măsuri pentru îndreptarea erorii, sesizăm forurile superioare, până la prim-ministru.
Care sunt instituţiile publice "campioane" în topul neregulilor? Toate! Ministerele, în primul rând, fără excepţie. Şi autorităţile locale, primăriile, consiliile locale. Fucţionarii de acolo au o mentalitate învechită şi acţionează după principiul că "e moşia mea, fac ce vreau". Asta în loc să-şi dea seama că trebuie să acţioneze pentru cel care-l plăteşte, pentru omul simplu, de pe stradă. Iar în ceea ce priveşte ministerele, aici e mare problemă de comunicare. Exact cum a fost astă iarnă: au murit oameni pentru că nu au fost informaţi corect şi la timp. "Primim, de multe ori, şi petiţii absurde. Una se referea la interzicerea asigurării obligatorii de case pentru că, susţinea petiţionarul, la ei, în Galaţi, nu sunt cutremure sau inundaţii"
10.000 de petiţii sunt rezolvate anual de Avocatul Poporului
"Proprietatea, încălcată mereu"
Înfiinţată în 1997, instituţia Avocatul Poporului primeşte anual cam 10.000 de petiţii, soluţionate într-o proporţie de 90%. Numirea în funcţie se face de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, iar mandatul este de cinci ani.
Conform unui studiu efectuat din 2007 până în prezent, cel mai mare număr de reclamaţii se referă la dreptul de proprietate, încălcat de stat.
Pe locul doi se situează încălcarea dreptului la informaţie, urmat de dreptul de petiţionare şi dreptul persoanei vătămate. Conform schemei actuale, Avocatul Poporului este secondat de patru adjuncţi, specializaţi pe diverse domenii. CARTE DE VIZITĂ
GHEORGHE IANCU, Avocatul Poporului
- Din data de 27 septembrie 2011, a fost numit în funcţie pentru o perioadă de cinci ani
- A urmat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti; Master în drept constituţional internaţional: Doctor în drept
- Are 60 de ani şi este căsătorit