Şeful Institutului de Transplant Renal Cluj, profesorul Mihai Lucan, cel care l-a îngrijit în ultimele săptâmăni pe mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu Anania, a confirmat că prelatul a fost trimis la Viena pentru a fi supus unei proceduri medicale prin care medicii austrieci vor implanta o valvă aortică.
EVZ: De ce IPS Bartolomeu Anania a fost internat la Urologie dacă este bolnav de inimă? Prof. Mihai Lucan: Bartolomeu nu suferă de o afecţiune renală. L-am internat ca să îl ajut. Acum doi-trei ani a avut o fractură de şold şi nu s-a consolidat bine şi apoi au început afecţiunile specifice unui om de 90 de ani. Dominante au fost afecţiunile cardio-respiratorii şi asta probabil este şi consecinţa perioadei de detenţie pe care a avut-o când a contactat tot felul de boli, printre care şi tuberculoza.
A stat aici la mine şi am încercat să îl remontez cât de cât, însă, în urma consulturilor cu mai multe echipe de cardiologie, am decis că deşi este bătrân, este un om foarte special, eu şi familia mea suntem foarte apropiaţi de el, şi atunci am luat legătura cu profesorii de la AKH, spitalul din Viena, şi i-am rugat să mă ajute. Când v-aţi gândit la un un transfer la Viena?Problema transferului s-a pus încă de luni, dar numai vineri a fost un avion disponibil. A fost preluat la Viena de doi profesori specialişti şi ne vor ţine la curent cu ce se va întâmpla. Transportul s-a efectuat rapid şi în condiţii profesionale, avionul avea secţie de terapie intensivă, IPS este stabil şi coerent.
Se pare că puseele lui de edem pulmonar sunt consecinţa unei stenoze de valvă aortică care s-a accentuat cu trecerea timpului şi care nu mai reacţiona în mod adecvat la medicamente şi care îl apropia mai repede de partea neplăcută a evoluţiei vieţii şi din cauza asta încercăm să o mai lungim. I-am promis că vom face tot ce ne stă în putinţă să ajungă la 90 de ani. La Viena, IPS Bartolomeu va fi operat clasic sau pe baza metodei moderne, pe una dintre arterele mari?Va fi o itervenţie minim invaziv. A fost trimis la Viena în încercarea de a i se face o intervenţie minim invazivă, pentru că în România nu există aparatura necesară, intervenţie care să îl ajute să depăşească această situaşia. IPS are un edem pulmnonar care se datorează incapacităţii inimii de a pune sângele în circulaţie. A fost foarte bine până în urmă cu o săptămănă. Chiar glumea că vrea să mai meargă şi la el pe la ţară. Cine a plătit pentru transport, spitalizare şi celelalte proceduri medicale? Cred că Mitropolia va face un efort financiar mai ales că o păstoreşte de atâta timp, dar nu ştiu să vă spun exact.