Învinuit de dare de mită, Sterian Guli a fost luat pe sus şi dus la DNA, la doar o zi după ce a fost desemnat şef al Parchetului Bucureşti.
Cutremur in justitie. Pentru prima data, un procuror devenit sef de Parchet a fost luat pe sus de politia judiciara si dus pentru audieri la Directia Nationala Anticoruptie. Motivul: magistratul Sterian Guli, din Urziceni, ar fi cumparat cu bani grei examenul pentru ocuparea functiei de prim-procuror al Parchetului Tribunalului Bucuresti, motiv pentru care a obtinut si cea mai mare nota.
El nu a apucat sa se bucure insa de victorie, pentru ca a fost invinuit de fraudarea examenului care s-a tinut in perioada 28 octombrie - 25 noiembrie. Potrivit unor surse judiciare, in aceeasi situatie s-ar gasi inca doi procurori care au candidat pentru sefia unor Parchete.
„Deocamdata, trei procurori sunt suspectati ca ar fi dat spaga pentru obtinerea subiectelor de examen inainte de sustinerea acestuia. Mai mult, ei s-ar fi bucurat atat de sprijinul unor membri ai Comisiei de examinare, dar si de cel al unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)”, au precizat surse judiciare.
Risca pana la cinci ani de inchisoare
Aseara, Sterian Guli era audiat in cel mai mare secret la sediul DNA. Potrivit legii, procurorii nu pot fi retinuti de colegii lor de la DNA fara avizul CSM. Reprezentantii acestei institutii au precizat la ora inchiderii editiei ca magistratii anticoruptie nu cerusera un astfel de aviz. Daca va fi gasit vinovat pentru dare de mita, magistratul risca pana la cinci ani de inchisoare.
Conducerea Institutului National al Magistraturii (INM) a cerut, aseara, CSM sa se intruneasca de urgenta in plen si sa analizeze acuzatiile de fraudare a concursului, formulate de DNA. Mai mult, INM a pus la dispozitia anchetatorilor si lucrarile scrise ale tuturor candidatilor. Surse din cadrul institutului sustin ca examenul ar trebui anulat.
Potrivit acestora, concursul a constat in prezentarea unui proiect de management, urmat de un test-grila privind chestiuni de management si comunicare, dar si de cateva intrebari referitoare la organizarea si functionarea Ministerului Public.
Comisia de examinare a fost prezidata de procurorii Gabriela Ghita (fost adjunct al procurorului general lie Botos) si Florica Marin - ambele din cadrul Parchetului General. Ceilalti membri ai Comisiei au fost zece procurori de la Parchetele Curtilor de Apel din Alba-Iulia, Galati, Targu-Mures si Oradea, din Parchetul General si DNA, un procuror-inspector de la CSM, trei profesori universitari si doi specialisti in comunicare.
Oficial, DNA s-a limitat sa anunte, aseara, doar ca procurorii anticoruptie desfasoara o ancheta penala care vizeaza aspecte legate de posibila fraudare a examenelor pentru ocuparea unor functii de conducere in cadrul Parchetelor, fiind puse sub invinuire mai multe persoane din magistratura.
„In momentul in care conditiile anchetei vor permite, vom anunta, public, printr-un comunicat de presa, numele persoanelor si infractiunile pentru care sunt cercetate”, a incheiat DNA.
CONTROVERSE
Procuror cu „pile” la Bucuresti
Sterian Guli, procuror de la Parchetul Judecatoriei Urziceni, urma sa-l inlocuiasca la sefia Parchetului Capitalei pe procurorul Dragos Nestor, un criminalist cu „state vechi” al acestei institutii. Inainte de asta, el a incercat sa-si gaseasca un post in cadrul Parchetului General si apoi la DNA. A fost respins de fiecare data. „Ceea ce a atras atentia a fost faptul ca procurorul Sterian Guli nu a candidat pentru functia de prim-procuror al Parchetului Urziceni, care este vacanta, si nici pentru cea de sef al Parchetului Tribunalului Ialomita, de asemenea, libera. Mai mult, el a fost vazut frecvent, in ultimii doi ani, facand anticamera la fostul vicepresedinte al CSM, Cristian Deliorga”, au precizat pentru Mediafax surse judiciare. Potrivit declaratiei sale de avere, postata pe site-ul CSM, Guli nu detine niciun bun. El precizeaza doar ca, in 2006, a cumparat in leasing un autoturism Volkswagen Polo.