Procurorii care anchetează dosarul doctoriţelor acuzate de omor calificat cu premeditare în urma decesului unui pacient, vin cu noi precizări legate de acest caz șocant, în care nici Colegiul Medicilor, nici și comisia internă și nici comisia trimisă de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, nu au găsit nimic greșit.
Procurorii vin cu noi detalii din dosarul morţilor suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care instrumentează dosarul celor doi medici de la secţia de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, spun că pacientul a cărui moarte este anchetată în prezent a fost ţinut în spital mai mult de o săptămână, iar starea sa s-a agravat şi a fost transferat la ATI.
Procurorii mai afirmă că „după o primă reducere a dozei de noradrenalină şi după ce o asistentă a crescut din nou doza, starea pacientului s-a îmbunătăţit”.
Moartea a survenit celei de a doua reduceri a dozei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti mai arată că „Pacientul fost internat în spital în data de 17.03, iar pe fondul agravării stării de sănătate, a fost transferat la ATI în data de 25.03”.
Procurorul Alexandru Anghel a mai subliniat faptul că „Pe data de 26.03 are loc prima reducere bruscă a dozei de noradrenalină. În zilele următoare, starea pacientului s-a îmbunătăţit, el fiind chiar vizitat de familie. În data de 04.04 are loc a doua reducere a dozei de noradrenalină şi survine decesul”.
Reamintim că cei doi medici de la Spitalului Sfântu Pantelimon din Bucureşti, acuzaţi de omor calificat cu premeditare, care ar fi profitat de starea vulnerabilă a victimei, vor fi duşi, în cursul zilei de joi, la Tribunalul Bucureşti cu propunerea de emitere a mandatelor de arestare preventivă pe numele lor. Doctorițele au fost reţinute miercuri, sub acuzația că ar fi vinovate de moartea unui pacient de 54 de ani căruia i-au scăzut în mod inexplicabil doza de noradrenalină care a condus la deces.