Cei 126 de elevi de la liceul particular din Sighetu Marmaţiei care au recunoscut că au mituit pentru a trece de examenul de bacalaureat au fost puşi ieri sub acuzare de către DNA Cluj, pentru dare de mită.
În afara acestora, au mai fost învinuiţi 40 de profesori pentru diferite infracţiuni din domeniul corupţiei, de la luare de mită până la trafic de influenţă. Anchetatorii, care nu s-au mai confruntat cu o astfel de speţă, trebuie să decidă dacă îi vor folosi ca martori pe elevii şi pe profesorii puşi sub acuzare sau îi vor trimite în judecată.
„Diplomele obţinute prin fraudă trebuie ataşate la dosar şi, ulterior, procurorul are obligaţia să ceară instanţei de judecată anularea lor. Este ca şi la permisele de conducere obţinute ilegal şi care sunt anulate. Motivul cererii de anulare a diplomelor îl constituie faptul că acestea au fost obţinute prin mijloace frauduloase“, a declarat, pentru EVZ, unul dintre anchetatorii clujeni.
Pe de altă parte, elevii de la liceul particular au recunoscut în declaraţiile date în dosar că au luat prin fraudă note de trecere. Tânărul Ion Lihet a dezvăluit în detaliu modul în care directoarea liceului, Meda Leordean, arestată în această cauză, l-a ajutat să copieze. El a declarat că, în timpul examenelor, fiecare elev de la şcoala privată a primit din mâna directoarei Leordean ciorne cu rezolvarea subiectelor supuse testării scrise. Directoarea arestată nu a vrut „să lucreze“ cu băieţi La rândul ei, Ileana Botici, eleva arestată ca urmare a deciziei Curţii de Apel Cluj, a susţinut că, la sfârşitul anului şcolar, directoarea Meda Leordean a avut o întâlnire cu elevii în care le-a spus să dea fiecare câte 1.000 de lei pentru a trece de examenul de bacalaureat. „Declar că am strâns din clasa mea suma de 22.000 de lei, iar de la celelalte clase mi s-au predat (...) în total 104.000 de lei sau 106.000 de lei“, a declarat Botici. „Eu am ajuns să strâng banii întrucât şeful de clasă, numitul Borodi, era băiat, iar Leordean mi-a spus că nu îi trebuie băiat, aşa că elevii m-au desemnat pe mine“, a mai spus Botici.