Avocatul colonelui Floricel Vitan, reţinut aseară sub acuzaţia de trafic de influenţă, susţine că procurorii DNA încalcă din nou prezumţia de nevinovăţie în cazul clientului său, aspect pentru care Vitan a dat statul român în judecată şi a câştigat la CEDO anul trecut.
”Procurorii DNA nu au respectat prezumţia de nevinovăţie în momentul în care s-au grăbit să mediatizeze cazul. Floricel Vitan dorea să ceară revizuirea primei condamnări, având în vedere decizia CEDO, care arată că în cazul lui i s-a încălcat prezumţia de nevinovăţie”, afirmă avocatul Sergiu Bogdan.
Pe de altă parte, DNA Cluj a demarat o anchetă penală şi la UM 02295, din Cluj-Napoca, unde mai mulţi ofiţeri sunt suspectaţi că au vrut să ”aranjeze” o licitaţie de 12 milioane de lei, în favoarea firmei de catering Exclusiv Catering. La dosarul de arestare al fostului colonel SIPA se regăsesc mai multe interceptări telefonice şi din mediu ambiental între Vitan şi Nicolae Mureşan, patronul firmei de catering.
„Vă dau toate informaţiile astea: cine vinde, cum vinde, cam cu cât, pentru că pot să aflu, v-am mai spus asta este o altă problemă, nu eu direct, printr-un om de acolo... Păi putem merge direct la numărul unu ... Da nu, că mergem să vedem, cum este, tot-tot ce vreţi dumneavoastră acolo. Direct la el! Deci nu la numarul doi, sau trei, la cel care, ce zice, asta e ...”.
Acuzaţii cu repetiţie
În anul 2000, Floricel Vitan a fost arestat tot pentru trafic de influenţă, fiind acuzat de procurorii militari că în calitate de şef al serviciului secret al Ministerului de Justiţie a intermediat întreruperea condiţionată a pedepsei în cazul bulibaşei Lajos Gabor. Cel care a semnat atunci mandatul de arestare a fost Ilie Botoş, care a ocupat funcţia de procuror general al României.
Anul trecut, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis cererea lui Floricel Vitan şi a decis că statul român i-a încălcat acestuia prezumţia de nevinovăţie, deoarece imediat după ce a fost arestat, Ilie Botoş ţinut o conferinţă de presă în care a prezentat faptele comise de ofiţer, ca fiind adevarate. România a fost obligată să îi achite lui Floricel Vitan suma de 2.000 de euro.