De două luni, oraşul nu are căldură, viaţa locuitorilor fiind un calvar. Un ONG a făcut plângere penală pentru atentat la sănătatea publică.
UPDATE. Simion Nikitas, directorul regiei termice din Magalia, S.C. Callatis Therm S.A., a fost reținut, miercuri, pentru 24 de ore. Acesta este acuzat de șantaj și abuz în serviciu. Primăria Mangalia şi SC Callatis Therm SA, societatea care răspunde de distribuirea energie termice în municipiu, au intrat în atenţia procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Procurori şi poliţişti au descins în urmă cu câteva minute la primăria Mangalia pentru a verifica legalitatea documentelor încheiate cu firma de distribuţie a căldurii.
Anchetatorii răspund astfel unor sesizări făcute de o asociaţie de proprietari din Mangalia dar şi de un ONG care au acuzat autorităţile de atentat la sănătatea publică. Aceasta pentru că, deşi sunt bun-platnici, zeci de mii de locuitori ai oraşului îngheaţă de peste două luni în apartamente din cauza conflictelor politice locale.
Nici suma de 1,5 milioane lei alocată de guvern din fondul de rezervă nu a fost cheltuită încă de primăria Mangalia pentru achiziţionarea combustibilului. Procurorul Teodor Niţă a confirmat pentru EVZ că va verifica atât documentele cât şi toate persoanele responsabile de lipsa căldurii în oraş. La ora 16.00, în faţa SC Callatis Therm SA, locuitorii Mangaliei vor protesta din nou cerând căldura care li se cuvine.