Un bărbat care a comis mai toate infracțiunile din Codul Penal, de la capitolul circulație, a fost lăsat liber de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca.
”Asupra numitului Purcel Andrei Răzvan, persoană implicată în accidentul rutier mortal din satul Berindu, comuna Sînpaul, din data de 28.07.2019 ora 21.30, a fost luata măsura controlului judiciar pentru 60 zile pentru săvârșirea infracțiunilor de: ucidere din culpă, părăsirea/modificarea locului accidentului, conducere fără permis și conducerea unui motociclu neînmatriculat”, a decis procurorul Marius Pantea, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca.
Autorul accidentului are 22 de ani, iar la data de 28 iulie 2019, a comis un grav accident de circulație. Potrivit polițiștilor, Purcel conducea o motocicletă neînmatriculat pe raza localității Berindu, comuna Sânpaul, când a surprins şi accidentat mortal un bărbat în vârstă de 43 de ani, din acea localitate, care, în calitate de pieton, se deplasa înspre domiciliu, pe partea dreapta față de sensul de mers al motocicletei.
În urma impactului, tânărul a plecat de la fața locului, fiind identificat și depistat în scurt timp de către polițiști. Purcel nu avea permis de conducere și se afla sub influența alcoolului, având o concentraţie de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.