Un grup de procurori DNA au dat în judecată instituția anticorupție, susținând că sunt victime ale discriminării salariale. Prin urmare, cer ca remunerațiile lor lunare să fie aliniate celor din Parchetul European.
Printre cei care au dat în judecată DNA se află și procurorul şef adjunct Silviu Paul Dimitriu. Acțiunea a fost depusă la Tribunalul București pe 15 mai și a fost înregistrată la Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Muncă.
Procurori DNA acuză că sunt discriminați
În proces sunt implicați Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și DNA în calitate de pârâți, în timp ce 43 de procurori DNA sunt reclamanții care cer instanței să constate discriminarea lor salarială în comparație cu procurorii delegați la Parchetul European (EPPO).
Cei 43 de procurori care au deschis proces împotriva DNA reclamă discrepanțele salariale, afirmând că procurorii EPPO primesc lunar aproximativ 8.000 euro.
Asta în timp ce ei câștigă în medie în jur de 5.000 euro, deși au aceleași condiții de angajare, competențe, drepturi și facilități, și desfășoară aceeași muncă.
Prin urmare, procurorii DNA cer să li se acorde diferențele salariale începând cu înființarea instituției europene de anchetă, din 1 iunie 2021, și să li se plătească și dobânzi penalizatoare și ajustări pentru inflație până la momentul plății efective.
Cine se află printre reclamanți
Pe lângă Silviu Paul Dumitriu, printre reclamanți se află și șefa Serviciului de combatere a infracțiunilor de corupție împotriva intereselor financiare ale UE, Vasilica Gabriela Albu, precum și șeful Secției de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție, Ionuț Ardeleanu.
De asemenea, sunt implicați în procesul împotriva DNA șefa Secției de combatere a corupției, Mihaela Moraru-Iorga și adjunctul său, Marian Drăgulescu, care coordonează investigațiile în dosarul „Coldea”, dar și cercetările în cazul fostului președinte al CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, acuzat de o șpagă de 3,2 milioane euro.
În dosar sunt implicați și Radu Florin Ionescu, șeful Serviciului de combatere a corupției la nivel înalt și Adrian George Matei, șeful Serviciului de combatere a corupției în instituțiile publice.
De asemenea, printre reclamanți în procesul intentat DNA se numără și Adrian Mircea, șeful Serviciului pentru infracțiuni de corupție săvârșite de militari. De asemenea, implicați în proces sunt și fostul și actualul șef al „informațiilor clasificate”, respectiv ai Serviciului Tehnic din DNA, Horațiu Baias și Clement Resmeriță.
Doi procurori delegați EPPO sunt și ei implicați în procesul împotriva DNA
Printre cei care au intentat proces se numără și procurori precum Ramona Mungiu, responsabilă de cazurile de corupție în Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile.
De asemenea, printre reclamanții procesului se numără și procurori controversați, cum ar fi Marian Tudor, semnatar al unei ordonanțe de clasare în Dosarul Revoluției.
Totodată, sunt implicați Gheorghe Moța, procurorul care a făcut declarații controversate în timpul unui interviu pentru șefia Secției de combatere a corupției DNA referitoare la Sebastian Ghiță, Ionela-Crina Bălan, cunoscută în 2019 pentru închiderea unui dosar de corupție implicând un fost consilier prezidențial al lui Băsescu, și Virgil Păunescu.
Între cei care au intentat proces se numără și doi procurori delegați ai EPPO, Narcis Lăzărescu și Cosmin Adrian Iordache, potrivit G4Media.