Procesul atletului Oscar Pistorius este în plină desfășurare, iar procurorul sud-african Gerrie Nel este absolut convins că moartea Reevei Steenkamp a fost premeditată.
Extrem de dur, spunând că este timpul ca Oscar Pistorius să-şi asume crima, procurorul Gerrie Nel a explicat de ce consideră că este varianta lui Pistorius este ”puțin probabilă”, relatează CNN.
”Povestea dumneavostră este atât de improbabilă încât nimeni nu ar crede vreodată că este conformă cu realitatea”, a spus procurorul. "Ea nu se temea de un intrus, se temea de dumneavoastră!", a adăugat Nel, care a apreciat că cei doi s-au certat violent în acea seară.
"Spuneţi da, am tras asupra Reevei Steenkamp şi am ucis-o", a continuat procurorul.
Pistorius, vizibil afectat, a încercat să facă față acuzațiilor. "Am tras de frică", "Am tras înainte să gândesc", "Nu am avut timp să mă gândesc la ceea ce fac", "Aveam arma, degetul pe trăgaci, ceea ce s-a întâmplat este un accident", au fost o parte dintre răspunsurile sale.
Procesul campionului paralimpic Oscar Pistorius a început luni. El în care este acuzat de uciderea iubitei sale, Reeva Steenkamp (29 de ani) în noaptea de 13 spre 14 februarie 2013.
Pistorius nu a negat niciodată că a împuşcat-o pe Reeva Steenkamp, dar a susţinut încă din prima zi că este vorba de o neînţelegere. El a spus că a crezut că în casă i-au intrat hoţi şi că a tras focuri de armă fără să ştie că Reeva s-a trezit pentru a merge la baie.
Dacă se va dovedi că sportivul a plănuit crima, acesta riscă o condamnare la 25 de ani de închisoare.