Licitația pentru atribuirea contractelor pentru manualele școlare de clasa I și a II-a, organizată anul trecut de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), și-a găsit soluția în instanță. Asocierea Litera-Siveco a fost exclusă din lista câștigărilor licitației, în locul acesteia, Akademos Art SRL urcând în lista celor 6 care editează manualele.
Asocierea Litera-Siveco a fost exclusă, de instanță, din lista celor șase câștigări ai licitației deschise organizate în aprilie 2014 de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE). Licitația a fost făcută pe loturi, lotul ! - „Comunicare în limba română clasa I – 169.409 buc./an I”, și a fost organizată în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect „Achiziţie manuale şcolare pentru clasa I şi a II-a”.
Instanța de judecată a Curții de Apel București a decis joi să admită în parte plângerea împotriva deciziei Consilului Național pentru Soluționarea Constestațiilor prin care acest for respinsese contestația făcută de un participant la licitație care nu fusese admis printre câștigători. "Ca urmare a excluderii asocierii Litera - Siveco, manualele editate de acestea, atât cele tipărite, cât și cele digitale vor fi retrase de pe piață. Dacă au fost profesori care au optat pentru aceste manuale, ele vor putea fi folosite, dar nu vor fi decontate de stat", a declarat pentru Evenimentul zilei avocatul Gheorghe Dragoș, reprezentantul Asocierii Akademos ART SRL și Stand Agenție Difuzare Carte SRL.. Această asociere s-a clasat pe locul 7, în urma licitației efectuate de CNEE, iar acum prin excluderea Asocierii Litera - Siveco, va intra în grupul celor 6 câștigători care au dreptul să scoată pe piață manualele școlare pentru clasa I și clasa a II-a.