Asistenţii medicali şi moaşele vor lucra după proceduri de practică standardizate începând cu acest an.
Pe site-ul Ministerului Sănătaţii a fost postat un proiect de Ordin pentru aprobarea procedurilor de practică pentru asistenţi medicali generalişti şi moaşe, elaborat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali. Actul se află în dezbatere publică pentru o perioadă de o lună.
Procedurile medicale standardizate au rolul de a orienta asistenţii medicali şi moaşele în gestionarea cazurilor medicale şi în luarea deciziilor rapide şi corecte pentru îngrijirea pacienţilor.
Proiectul explică în amănunt ce proceduri trebuie să urmeze asistenţii medicali în controlul infecţiilor, pregătirea pacientului pentru recoltarea probelor de laborator, administrarea medicamentelor, terapii vasculare, îngrijirea respiratorie- monitorizare, îngrijirea cardiovasculară, îngrijirea pediatrică, cea geriatrică etc.
După aprobarea proiectului de act normativ, asistenţii medicali şi moaşele din unităţile spitaliceşti vor primi broşuri cuprinzând Procedurile de practică şi bibliografia utilizată, anunţă Ministerul Sănătaţii.