Probleme mari pe DN 1 București-Brașov! Ce anunță Centrul Infotrafic

Trafic aglomerat Sursa foto:

Sensul spre Capitală al Drumului Național 1, pe Valea Prahovei, este extrem de aglomerat, a anunțat Centrul Infotrafic al IGPR.

Duminică, în jurul orei 12,00, pe DN1 Bucureşti - Braşov, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie pe sensul de coborâre, către Capitală, este anunțul făcut de Inspectoratul General al Poliției Române.

Comunicare precizează că de la limita cu judeţul Braşov, kilometrul 138, până în centrul staţiunii Buşteni, kilometrul 128, se circulă în coloană, viteza de deplasare fiind de aproximativ 20 km/h.

Poliţiştii anunță că acţionează în teren pentru a fluidiza traficul rutier în zonele aglomerate.

„Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare”, se mai arată în comunicatul Centrului Infotrafic.