Guvernul mizează în continuare pe o ţintă prea ambiţioasă de creştere a economiei.
Ieri, Guvernul s-a ţinut de cuvânt şi a aprobat proiectul de rectificare bugetară. Acesta include a doua majorare a salariilor bugetarilor, care va însemna, spune Florin Georgescu, ministrul Finanţelor, refacerea parţială a veniturilor "nominale" şi a puterii de cumpărare a bugetarilor din iunie 2010. Deşi, prin măsurile propuse în rectificare Guvernul vrea să recapete încrederea investitorilor în economie, există puncte care ridică mari semne de întrebare. Primul ar fi ţinta de creştere economică pentru acest an, care a fost revizuită în scădere, la 1,2%, de la 1,5%, proiecţia anterioară. Procentul de 1,2% depăşeşte în continuare orice altă estimare, fie că vorbim de cea a FMI sau a analiştilor financiari. Or, dacă ţinta de creştere nu va putea fi atinsă, cum ajungem la ţinta de deficit bugetar, de 2,2% din PIB. Al doilea semn de întrebare este legat de "anvelopa salarială". Noile majorări nu ar trebui să conducă la creşterea suplimentară a noii ţinte a deficitului. Or, numai restituirea sumelor reţinute ilegal la pensii şi majorările salariale înseamnă un plus de 0,3 - 0,5 puncte la deficit. Ţinând cont că ţinta a crescut doar cu 0,3 puncte, rămâne de văzut cum va putea fi atinsă, luând în calcul că Guvernul vrea să întărească şi "anvelopa" juridică, cu 564 de angajări. Este posibil ca Guvernul să fi făcut loc de noi cheltuieli din realocările de fonduri între ministere. Practic, din câte a lăsat de înţeles Florin Georgescu, vor rămâne "în grafic" proiectele de investiţii finalizate deja în proporţie de 80- 85%. Celelalte, cu greu vor mai beneficia de finanţate. Din aceeaşi sursă vor fi luaţi bani şi pentru plata arieratelor, deci este greu de crezut că doar investiţiile ineficiente vor fi stopate. Şi atunci, de unde dezvoltare a economiei. Citiţi şi:
- AVEM RECTIFICARE bugetară: "Nominal", o ducem bine. Vorba lui Georgescu: "Nu facem farmacie aicea"
- Florin Georgescu vede cursul la 4,45 lei pentru un euro
- Ce promite Guvernul în scrisoarea de intenţie către FMI